ZERVEȘTI – În drum spre satul Borlova, deputatul de Caraș-Severin, Marcel Vela, a făcut un popas la lacul de la Zervești, principala sursă de alimentare cu apă potabilă a municipiului Caransebeș. Acolo l-a întâlnit pe Alexandru Bogdan, un localnic care cosea fânul în grădina sa, moment pe care parlamentarul l-a descris drept o întoarcere la valorile autentice ale satului românesc!
CARAȘ-SEVERIN – Fondurile europene vor fi mai accesibile pentru introducerea unui lift în vechile clădiri care au 3-4 etaje sau mai mult, în majoritate lipsite în prezent de această facilitate!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a declarat că măsurile adoptate de Guvern în contextul crizelor recente, deși dificile pentru populație, au fost esențiale pentru stabilitatea și dezvoltarea României!
CARAȘ-SEVERIN – Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri Proiectul de Lege nr. 490/2025 pentru completarea Legii Poliției Locale nr. 155/2010, inițiat de deputatul Marcel Vela. Actul normativ a fost votat cu 208 voturi „pentru“, 7 voturi „împotrivă“, în timp ce 79 de deputați s-au abținut!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean se numără printre inițiatorii unui proiect legislativ care propune de asemenea prelungirea de drept a ordinelor de protecție provizorii, până la pronunțarea unei soluții în primă instanță!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază senatorul liberal Marcel Vela, în contextul înfloririi fenomenului mai ales în mediile care ar trebui protejate!
CARANSEBEȘ – Șeful PNL Caraș-Severin și candidatul liberalilor pentru Primăria Caransebeș și-au exprimat astăzi votul în municipiul de pe Timiș și Sebeș. Chiar dacă au votat la secții diferite, cei doi liberali au mers împreună pentru a transmite un mesaj comun alegătorilor!
CARAȘ-SEVERIN. Sănătate, bunăstare, prosperitate si succes cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful liberalilor cărăşeni deţine, începând de azi, cea de-a doua funcţie din Senat. Grupul Parlamentar PNL din Senatul României l-a desemnat pe senatorul Ion Marcel Vela pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al forului legislativ, ca urmare a vacantării acesteia după demisia senatoarei Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul spune că a evitat până acum să dea vestea, pentru că n-a vrut să fie acuzat că-și face campanie. Dar acum, văzând atâtea știri negative despre actualul județean, a vrut să transmită cărășenilor și vești bune!
