Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Nu mai puțin de 28 de polițiști locali urmează să fie angajați, pe lângă cei 56 care lucrează deja, pentru sporirea gradului de siguranță al cetățenilor urbei!

Nu de puține ori, primarul Reșiței, Ioan Popa, și-a manifestat nemulțumirea față de numărul redus al polițiștilor locali de pe străzile municipiului, de faptul că unii dintre ei vin cu scutiri medicale sau că alții n-au reușit să treacă de probele fizice. Asta în timp ce orașul cădea pradă vandalilor, în timp de pandemie, iar Poliția Locală era la dispoziția Ministerului de Interne, mai mult cu ochii pe verificări de carantinați și izolați. Nelu Popa vorbea atunci de 65 de polițiști locali, dintre care doar 50 făceau teren, iar angajările erau blocate. Acum, că lucrurile au revenit oarecum la normal, municipalitatea a deschis angajările.

În prezent, Poliția Locală Reșița are 84 de posturi în organigramă, dintre care 56 sunt ocupate. Restul de 28 sunt vacante, pentru ele se derulează acțiuni de recrutare, urmând să fie organizat un concurs pe 1 aprilie. Toate posturile scoase la concurs sunt funcții publice de execuție, de polițist local, cele mai multe dintre ele (23) fiind pentru Compartimentul de Ordine Publică, în special pentru patrulă. Patru sunt pentru Biroul Siguranță Rutieră, Control Trafic și Parcări, iar unul în cadrul Biroului Inspecție Comercială, Urmărire Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Evidența Persoanei. Pentru unele dintre posturi se impun condiții de vechime, pentru altele sunt acceptați inclusiv debutanți.

Mai multe detalii pot fi obținute de pe site-ul municipalității, www.primariaresita.ro, secțiunea Oportunități de Angajare.

JCS-A.M.