Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a retrogradat la finalul sezonului 2022/2023 al Ligii 3, iar în momentul de față situația echipei este încă incertă! Directorul sportiv Cristian Șodâncă a precizat faptul că în pauza competițională din vară se va decide soarta acestei formații care, cu resurse limitate, a reprezentat cu capul sus județul timp de trei ani în Liga 3!

„Am încheiat campionatul ediției 2022/2023 pe teren, iar acesta este un obiectiv realizat, ținând cont că noi am fost convinși de retrogradare după meciul cu Bradul din etapa 17 a sezonului regular. Cred că până la urmă a fost un rezultat asumat de noi și nu este nicio tragedie. Dacă anul trecut am acceptat invitația de a continua în Liga 3, anul acesta nici nu mai poate fi vorba despre asa ceva! Totuși, în nume personal, aș vrea să mulțumesc celor care au rămas alături de mine și de Mircea Manu până la sfârșit. Așa cum am spus mereu, înving cei care nu cedează, iar noi, eu, Manu, Birăescu, Ciurea și ceilalți prieteni am învins până la urmă! Au fost trei ani de Liga 3, mult prea mult pentru un județ care, din păcate, ne oferă tot mai puține satisfacții. Este mult prea mult pentru o echipă așa de mică, dar am încercat și pe alocuri am reușit să reprezentăm cu fruntea sus județul! Regretele sunt destule pentru că se putea face mai mult, dar în alte condiții, însă mergem înainte. Vom vedea peste vară ce se va întampla cu această echipă. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături mereu, fie că vorbim de persoane fizice, fie că vorbim de instituții. Mulțumim tuturor pentru buna colaborare!’’, a spus Cristian Șodâncă, directorul sportiv de la Progresul Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru