CARAȘ-SEVERIN – Acolo se va înființa un centru maternal, în vreme ce la Reșița unul similar se va închide!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă sulițele aruncate între foștii și actualii oficiali au îmbrăcat aerul glumelor, șeful județului a aderat la ideea primarului Reșiței, potrivit căreia, după o eventuală reorganizare administrativă a țării, vom asista la dispariția consiliilor județene!
CARAȘ-SEVERIN – Nu, nu este vorba iar de vreun război între palatul local și cel județean, așa cum s-a întâmplat în trecut, când acestea aparțineau unor forțe politice cu respingere magnetică. Primarul Reșiței se referă la consiliile județene ca fiind entități desuete, care nu-și mai au locul într-o țară civilizată!
CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului e pe aceeași lungime de undă cu cel al Reșiței în ce privește o reorganizare administrativă care ar presupune și dispariția unor comune foarte mici, dar cu un număr de funcționari de multe ori supraevaluat!
REȘIȚA – Dacă nu va primi finanțare, singura echipă din județ ce activează în Liga 1, ACS Banat Girls Reșița, se va retrage din campionat! Proiectul de finanțare depus la Consiliul Județean a fost respins din cauza lipsei unui document de la dosar!