Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mijlocul lunii lui Cuptor aduce roade bogate în câmp, iar specialiştii agronomi anunţă producţii bune.

Campania de recoltare a grâului în Caraş-Severin este abia la început, însă după primele holde treierate anul se anunţă a fi unul excelent, spun specialiştii. Până acum, din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu, de 13.478 hectare, s-a reuşit recoltarea cerealei de pe 4.500 ha. În ceea ce priveşte producţia medie înregistrată la hectar, potrivit declaraţiilor Adelinei Ştefan, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, aceasta este de 3.615 kilograme.

Dacă recoltatul grâului este abia la început, la orz acesta s-a încheiat. „În acest an, suprafaţa însămânţată cu orz în Caraş-Severin a fost de 829 ha. Trebuie spus că în perioada umplerii bobului, orzul a avut de suferit puţin din cauza lipsei de precipitaţii, lucru care a scăzut producţia”, a precizat Adelina Ştefan, care a mai arătat că producţia medie înregistrată la hectar a fost de 2.710 kilograme.

Spre finalul campaniei de recoltare se află şi rapiţa pentru ulei, unde, până acum, s-a reuşit culesul de pe o suprafaţă de 700 ha, din totalul de 820 ha. Conform aceluiaşi consilier DADR, producţia medie înregistrată la hectar este de 2.105 kilograme, catalogată ca fiind una bună, comparativ cu cea din anii trecuţi. Pentru perioada următoare este programată campania de recoltare a triticalelor, care, anul acesta, se întind pe o suprafaţă de 885 ha.

Roxana Bălan Nafiru