Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Față de primul semestru din 2023, în primele șase luni ale acestui an scăderea înregistrată a fost de aproape 20%. Potrivit Direcției Județene de Statistică, producția realizată în intervalul 1 ianuarie – 31 iunie 2024 a fost de 80,2%, înregistrând o scădere de 19,8% față de aceeași perioadă a anului trecut!

Mai puțin retractilă s-a dovedit cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, aceasta fiind de 96,8%, scăderea aceștia fiind astfel de doar 3,2%. Exporturile, care au însumat 163,95 mil. euro s-au situat cu 15,136 mil. euro sub nivelul celor realizate în primul semestru din 2023, în timp ce importurile de 124,966 mil. euro s-au situat cu 2,794 mil. euro peste nivelul celor de anul trecut.

Efectivul salariaților din economia județului, la sfârșitul lunii iunie, a fost de 55.256 persoane, în creștere cu 386 față de aceeași lună din 2023. La nivel național, câștigul salarial mediu brut pe economie a fost în iunie 2024 de 8.480 lei, cu 1.116 (+15,15%) lei mai mare, iar cel mediu net a fost de 5.176 lei, în creștere cu 576 lei (+12,52%). Comparativ, în Caraș-Severin, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.894 lei, mai mic cu 1.581 lei decât media țării (-18,7%), iar cel mediu net a fost de 4.184 lei, mai mic cu 526 lei (-19,2%).

Numărul de șomeri, la finele lunii iunie, a fost de 2.845 persoane, cu 746 în plus decât în 2023, rata șomajului fiind de 3,1%. Numărul mediu al pensionarilor în trimestrul II 2024 a fost de 67.310 persoane, cu 0,7% mai mic, iar pensia medie a fost de 2.237 lei, cu 55 de lei mai mică față de cea medie la nivel național.

Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a fost de 67, în scădere cu 30,2% față de aceeași perioadă a anului 2023, în timp ce locuințele finalizate au fost 121, din care 94 în mediul urban și 27 în mediul rural, în creștere cu 92,1% față de primul semestru al anului trecut.

JCS-Walter Fleck

3 Comentarii

  1. Nu va nelinistiti, Silviu si ai lui au un plan de reindustrializare, se da drumul la angajari la Otelu si Arsenal si exista propuneri pentru nationalizarea si repornirea CSR.

  2. bine ca scolile profesionale si cele duale functioneaza perfect. Meseriasii stau la coada.

Adaugă comentariu