Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Începând de luna aceasta, Agenţia de şomaj primeşte cererile necesare pentru acordarea sumelor aferente noului program.

Începând de luna aceasta, Agenția Judeteană pentru Ocuparea Forței de Muncă primeste cererile însoţite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul „Prima chirie“ (prima de relocare).

Aceasta se plăteşte persoanelor care realizează venituri nete lunare ce nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din cheltuielile de locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință. Solicitantul poate locui singur sau împreună cu familia, iar prima de relocare nu poate depăşi 900 de lei.

Suma se acordă lunar, începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult 36 de luni, iar pentru acordarea acesteia beneficiarul trebuie să depună lunar documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate lunar, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legii. Prima de relocare nu se cumulează cu prima de activare, cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, acordate la angajarea în altă localitate decât cea de domiciliu.

Trebuie precizat că „Prima Chirie“ se acordă doar persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile de ocupare, care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de domiciliu sau reședință şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Pentru a cere banii, cei în cauză pot depune sau transmite documentele necesare către agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență. Solicitarea se poate face în termen de 60 de zile de la data angajării, însă se va aplica o excepţie. Pot beneficia de „Prima Chirie“ şi persoanele angajate începând din 25 ianuarie, termenul de 60 de zile pentru acestea începând să curgă din data de 6 iunie.

Detalii se pot obţine de la AJOFM Caraş-Severin (strada Traian Lalescu nr. 17 din Reşiţa, tel. 0255/212380) sau de la structurile subordonate instituţiei.