REȘIȚA – Ioan Popa, primarul Reșiței, a clarificat că eventualele tensiuni politice la nivel național nu ar trebui să influențeze posibila implicare a Consiliului Județean Timiș în dezvoltarea Semenicului!
Întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, dacă relația cu Timișul ar putea fi afectată de contextul politic dintre PNL și PSD, edilul a oferit o comparație sugestivă: „Dacă o familie locuiește într-un bloc și capul familiei se ceartă cu administratorul, nu înseamnă că apar probleme în familie. Nu văd ce legătură are un conflict politic declanșat la nivel național cu proiectele pe care Reșița le are în parteneriat. Nu văd ce legătură are un conflict care a fost declanșat, demarat, și subliniez asta, iresponsabil din punctul nostru de vedere, de către PSD, prin care au solicitat schimbarea premierului Ilie Bolojan, cu proiectele pe care Reșița le are în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin. Eu cred că nu ar trebui să aibă nimic de a face una cu alta și poate că viitorul apropiat o să ne arate că decizia pe care PSD, la nivel național, a luat-o a fost una extrem de greșită și că s-ar putea ca să se recalibreze cele patru partide care sunt în alianță, mă refer la PSD, PNL, USR și UDMR plus minorități și să continue această coaliție, dar fiecare parte să se țină de cuvânt în ceea ce privește un protocol pe care l-au semnat acum un an de zile. “, a declarat acesta.
Primarul a subliniat că administrația locală rămâne deschisă colaborării atât pentru proiectul spitalului, cât și pentru dezvoltarea domeniului turistic Semenic, indiferent de contextul politic. „Primăria Reșița este deschisă în continuare colaborării cu Consiliul Județean, atât pe proiectul de spital, cât și pe proiectul Semenic.“, a afirmat Popa. Acesta a reiterat că administrația din Reșița așteaptă în continuare o decizie din partea Timișului, după consultarea publică anunțată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. „Așteptăm o rezoluție prin care să ni se spună dacă vin alături de noi în acest proiect. Din câte știu, a fost lansată o dezbatere publică în județul Timiș și acum se culeg opinii din teritoriu.“, a precizat edilul.
Ioan Popa s-a arătat optimist în privința rezultatului consultării și a argumentat că locuitorii din Timiș sunt printre principalii beneficiari ai unei astfel de investiții. „Sper ca oamenii să fie favorabili, pentru că Semenicul și Muntele Mic sunt cele mai apropiate zone alpine pentru ei. Practic, sunt principalii beneficiari.“, a spus acesta.
Declarațiile vin în contextul în care Consiliul Județean Timiș analizează o posibilă investiție de aproximativ 11 milioane de euro în proiectul Semenic, după ce autoritățile din Caraș-Severin au propus un parteneriat regional pentru dezvoltarea zonei turistice. Primarul Reșiței a sugerat că astfel de proiecte ar trebui să depășească disputele politice și să fie tratate ca investiții strategice pentru regiune. „Nu ar trebui să aibă nimic de-a face una cu alta. Proiectele de dezvoltare trebuie să continue, indiferent de contextul politic.“, a transmis Popa. În prezent, decizia finală privind implicarea Timișului în proiectul Semenic depinde de rezultatele dezbaterilor publice aflate în desfășurare în județul vecin.
JCS-Denis Dutca
