Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Retragerea unor spitale de pe lista finanţărilor a fost cauzată de imaturitatea proiectelor, ceea ce la Reşiţa nu este cazul!

Anunţul ministrului Sănătăţii, Alexandu Rafila, privind retragerea finanţării pentru şase spitale din ţară (doar din orașe conduse de primari care nu sunt de la PSD-n.r.) a alimentat instantaneu bursa locală a zvonurilor, preocupată de soarta noului Spital de Urgenţă din Reşiţa. L-am întrebat pe primarul Ioan Popa dacă, în aceste condiţii, îşi menţine optimismul privind obţinerea finanţării în acest an şi demararea lucrărilor în primăvară.

„Da, ne pregătim pentru depunerea cererii de finanţare. Cât despre cele şase spitale, acelea erau prinse într-un program PNRR care trebuia finalizat în decembrie 2026. Le-au scos din listă după ce şi-au dat seama că, la stadiul de maturitate pe care îl au proiectele, nu au nicio şansă să poată fi implementate până în 2026. Noul spital de la Reşiţa nu are nicio legătură cu acelea. Îl vom face pe o altă axă de finanţare, de 3 miliarde de euro, accesată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene!“, a precizat Popa.

Iar faptul că autorizaţia de construire a fost deja eliberată, reprezintă unul din argumentele solide pentru obţinerea finanţării. Costurile implementării proiectului sunt estimate la circa 614 milioane lei, noul spital cu o capacitate de circa 500 de paturi urmând a fi construit pe un teren de aproape 5,9 hectare, pe malul Bârzavei, în proximitatea pasajului rutier care leagă zona Triaj de cartierul Govândari.

JCS-Walter Fleck