Caraş-Severin, Romania

RĂCĂȘDIA – …la Răcășdia ar putea continua lucrările la obiectivele începute și amânate pentru la anu’.  Obiective despre care ne-a vorbit primarul Mirco Lechici. În două dintre ele, primăria investește aproape 800.000 de lei din bugetul local!

Primul, unde sunt investiți 350.000 de lei plus TVA, vizează amenajarea unui teren de sport sintetic. Lucrările au început mai demult și, până acum, s-a turnat placa de beton, s-a ridicat gardul împrejmuitor, s-a pus și nocturna. Apoi… s-a pus și vremea rea și au stagnat lucrările. Între timp, au venit porțile, gazonul sintetic și tot ce ține de acesta. Însă baza sportivă va fi terminată abia la primăvară întrucât, conform primarului Lechici, temperatura trebuie să fie de minim 12 grade. „Gazonul sintetic poate fi lipit acum însă, la primăvară, ar putea apărea surprize neplăcute. Mai bine așteptăm să dea căldura”, declară Lechici.

Celălalt obiectiv finanțat din bugetul local vizează modernizarea unei străzi de 120 de metri lungime din zona căminului cultural. Primăria a cheltuit 430.000 de lei, sumă cu care a fost turnat asfalt și au fost amenajate trotuare, parcuri, locuri de parcare și un spațiu verde. Au venit și semnele de circulație și vopseaua pentru marcaje. Dacă semnele rutiere pot fi amplasate în această perioadă, marcajele cu vopsea e mai bine să aștepte primăvara.

În lucru este și sala de sport din Răcășdia, obiectiv în valoare de 6,7 milioane lei, finanțat de CNI. Lucrarea a demarat în toamnă. De atunci a fost turnată fundația, planșeul a fost finalizat și au fost fixați stâlpii. Dar, și ea rămâne la stadiul actual până la primăvară.

În ciuda ploii, primăria a apucat să termine lucrările la fațada școlii din Vrăniuț. Aici s-a făcut izolația exterioară și au fost înlocuite jgheaburile de scurgere a apei de ploaie care… nu dă semne că s-ar opri prea curând. Lucrările la școala din Vrăniuț au costat primăria 56.000 de lei.

Recent s-a încheiat și înlocuirea lămpilor de iluminat public în întreaga comună. Grație unui proiect finanțat prin AFM, 488 de lămpi cu leduri au fost montate la Răcășdia și Vrăniuț, înlocuindu-le pe cele vechi. Conform primarului Lechici, investiția se ridică la valoarea de 420.000 de lei.

JCS-Ionel Ivașcu