Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Atât lipsește pe un tronson de 60 de metri liniari, deși experții au arătat că pe alte tronsoane grosimea depășește cu doi centimetri în plus. Și chiar dacă portanța n-ar fi afectată, iar drumul e deja folosit de doi ani, recepția este momentan blocată!

Noi discuții în forul județean au fost generate de prelungirea duratei de implementare, până la finalul acestui an, a proiectului de modernizare a DJ 581, intersecția cu DJ 586A (Secășeni) – intersecție DN 57 (Grădinari), finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Potrivit proiectului, prelungirea este necesară în vederea finalizării tuturor activităților necesare, rămase pe seama bugetului propriu al județului.

Consilierul Ioan Crina semnala anumite nereguli, cerând lămuriri. „Sunt anumite remedieri care trebuiau făcute, pe care constructorul zice că le-a făcut, o parte din ele, unele n-au fost remediate. Și după aceea avem o țeavă care trebuie trasă într-o parte a podului, un trotuar în care trebuia tăiată o trecere pentru o scurgere și o intrare la un cetățean, unde era unghiul de înclinare a pantei prea mare. Plus patru sau cinci locuri unde stratul de asfalt nu era cel care trebuia să fie. Lipsea 1 cm și raportul făcut de către experți a spus că, având în vedere că sunt foarte multe locuri unde stratul este mult mai gros decât trebuia și portanța nu este afectată, au recomandat să se facă recepția. Dirigintele de șantier nu a vrut. În final, a rămas să convocăm recepția și constructorul să vină – e vorba de undeva la 60 de metri – și când știe exact data recepției vine în două zile și rezolvă tot. Asta a rămas. Și se tot tărăgănează în stânga, în dreapta.“, a explicat șeful CJ, Romeo Dunca.

Crina a invocat normativul AND 605 (condițiile tehnice vizavi de mixturile asfaltice la cald), potrivit căruia nu se poate accepta strat mai subțire de asfalt nici măcar pe 1 metru: „Nu știu dacă lucrurile s-au clarificat, dar văd că ne trimit somații de plată, actualizează diferit după OG 15 (legată de actualizarea costurilor în construcții – n.r.), dirigintele nu vrea să semneze. Noi suntem în pericol, și așa e trecut! Eu nu vreau să plătim banii înapoi! Văd că este o corespondență între constructor și noi, anul ăsta sunt cel puțin 20 de adrese. Văd că nu vrea să semneze și are rapoarte vizavi de ce înseamnă niște condiții de calitate a execuției și niște indicatori pe OG 15. Și constructorul ne trimite somație de plată, prelungim.“

Cristina Mocanu, șef serviciu în cadrul aparatului de lucru al șefului județului, a explicat: „Contractul de finanțare e până în 30 iunie, trebuie prelungit pentru că dirigintele a respins intrarea în recepție. Iar vizavi de ce ne-a somat el, ne-a somat degeaba, pentru că anexele pe care le-a pus și facturile erau incorecte. Și le-a refăcut, deci nu mai poate fi vorba de nicio somație.“

Dunca a adăugat că drumul este deja folosit de doi ani, iar „omul ne-a spus clar: veniți, convocați recepția, noi venim cu trei zile înainte și facem și acolo unde lipsesc, pe 60 de metri liniari, frezăm și punem doi centimetri în plus. Deci omul este pregătit să vină, noi avem o problemă aici, nu știu, e o reticență.“ Vorbim despre eterna reticență a unora față de Maxagro, care a dovedit că lucrează bine și pe bani mai puțini, luând la licitații fața vechilor firme abonate la banul public.

La finalul extraordinarei, șeful județului a concluzionat că, pe DJ 581, nu sunt probleme reale, ci… „sunt mici frecușuri acuma la final, nu e o balustradă, lipsește o țeavă, e un centimetru lipsă de asfalt într-o parte, dar conform expertizei sunt 2 cm în plus în alte locuri. E o bucată de 60 de metri liniari unde va trebui să ne conformăm, deși expertul a zis că nu afectează portanța. Asta este, o să facem. Constructorul nu are nicio problemă, doar că nu vrea să facă aceste lucruri de mai multe ori. La acest strat de asfalt, aici nu, aici a spus că o să vină și o să pună 2 cm în plus, pe 60 de metri liniari. Problema sunt anumite reparații care au fost făcute de două ori și a trecut timpul. Expertul spune că țin de întreținerea drumului, pentru că trebuie să ținem cont că pe acest drum se circulă de doi ani. Acum sigur că și constructorul să vină și, după ce încheie lucrarea, să dea alți 5 ani de garanție, nu prea e în regulă. Dar ne conformăm la toate temerile pe care le au angajații noștri, și dirigintele de șantier și toți care sunt, și vom duce la final această recepție. Pentru că lucrul s-a terminat demult, de acum doi ani!“

JCS-A.M.

1 Comentariu

  1. Este clar ca s-a dus si inca se duce o lupta strict pe interesele financiare ale psd-istilor care vor lucrari de la CJ. MULTUMIM

Adaugă comentariu