Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Elev în ultimul an la Colegiul Economic reșițean, tânărul Leonard Miu a participat la show-ul culinar „Chefi la cuțite”, difuzat de Antena 1. S-a întors cu trei cuțite, care i-au asigurat prezența în sezonul următor al concursului. Pentru Leo, e pasiune pură care a început dintr-o întâmplare. Ce ziceți, dragi adolescenți, urmați exemplul lui?

Tânărul se dedică deopotrivă școlii și locului de muncă. De oboseală nici n-a auzit.
Lucrează la o pensiune unde face de toate. E pizzar, bucătar, ajutor de bucătar, ba pune osul și la evenimentele la care lumea vine să se simtă bine. Patronul s-a prins că Leonard Miu are stofă și, cum are nevoie de el, au căzut de acord ca tânărul să lucreze numai după-amiaza.

Leo nu prea-și dă seama cum a apărut pasiunea. „Aveam 13 ani, mama era plecată, dar am vrut să fac o ciorbă de fasole. Am făcut-o cu ajutorul mamei prin telefon. Și a ieșit. Buletin n-aveam, dar ciorbă am făcut și atunci a început să-mi placă. Ulterior, am început să lucrez ca ospătar și apoi am intrat în bucătărie.”, am aflat de la elevul care, până să-și descopere pasiunea, vroia să meargă spre muzică. Știe să cânte la orgă, dar acum nu mai are timp pentru asta.

Încurajările mamei au călăuzit pașii tânărului din Șopotul Vechi spre colegiul reșițean. Acolo unde și doamna dirigintă Oana Tătaru l-a susținut neîncetat. Premiile au început să curgă pentru Leo, care a luat locul I la concursul de fasole cu ciolan desfășurat la școală, la Festivalul Peștelui de la Șură și la concursul etniilor de la Timișoara, unde a gătit plachie sârbească de pește. Și Dorin Bistrian, șeful piețelor reșițene, l-a remarcat pe Leo, vara trecută elevul pregătind la Șură grătare, gulaș sau mâncare la ceaun.

La „Chefi la cuțite” a gătit mușchi de vită în crustă de cartofi, cu sos de piper verde și sos de caramel. Cum nouă ne plouă-n gură doar scriind asta, e limpede impresia lăsată lui Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, de vreme ce fiecare i-au dat… cuțitul. Leo va merge sezonul viitor în bootcamp, etapa următoare a concursului care va avea loc pe o temă anume și cu ingrediente prestabilite. Dacă trece și de bootcamp, are mari șanse de a fi ales în echipa unuia din cei trei chefi.

„Vreau să urmez cursuri de bucătărie la Arad și să caut un loc de muncă pentru a economisi banii necesari spre a-mi deschide propria afacere, un restaurant sau un street food. După care aș vrea să mă mut într-un alt oraș ca să-mi deschid o afacere ceva mai mare. Aș vrea să ajung la Timișoara, Arad sau în străinătate!”, am aflat despre planurile de viitor ale elevului cu care unii colegi se mândresc, în timp ce alții îl invidiază. „Tinerii să-și urmeze visul spre bine, oricare ar fi acesta. Dacă vor să ajungă la nivelul la care sunt eu, le trebuie multă muncă și răbdare!”, încheie Leo cu ingredientele principale din rețeta succesului.

JCS-Ionel Ivașcu