REŞIŢA – Situaţia locurilor de parcare din oraşele judeţului a fost prezentată luni de către Instituţia Prefectului.Problema are, la nivelul staţiunii, trăsături caracteristice determinate de relief şi specificul turistic.
„Deoarece zonele de locuit în care sunt blocuri de locuinţe, piaţa agroalimentară şi zona fabricii de pâine nu au fost prevăzute cu garaje sau trotuare, parcarea autovehiculelor îngreunează circulaţia între blocuri, atât pentru maşini, cât şi pentru pietoni. În sezonul estival, în special, numărul de autovehicule de pe raza oraşului se dublează, fiind mari probleme. Deşi majoritatea pensiunilor şi a hotelurilor au locuri proprii de parcare, în sezonul turistic se creează o mare aglomeraţie. Pentru staţionarea autocarelor şi a microbuzelor cu turişti ocazionali care vin pentru câteva ore sau cel mult o zi, a fost amenajată parcarea din zona izvorului de apă plată“, se specifică în informarea amintită.
În ceea ce priveşte oraşul Moldova Nouă, în baza unei investiţii de peste patru milioane de lei, a fost efectuat un studiu de fezabilitate pentru amenajarea de parcări şi reabilitarea celor existente. În Anina, în prezent sunt trimise adrese de înştiinţare către cetăţeni şi firme pentru degajarea căilor pietonale de vehicule parcate.