CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Direcției Județene de Mediu, nu orice disconfort înseamnă poluare, mai ales în absența măsurătorilor! Lămurirea le-a fost…
CARAȘ-SEVERIN – Asta doar în Caraș-Severin, începând din 2021, până în iulie 2026. Iar vârful anual este în perioada septembrie-decembrie!
CARAŞ-SEVERIN – Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a fost prezent vineri, 25 septembrie, în Caraș-Severin, unde s-a întâlnit cu aleșii locali ai partidului și a susținut o conferință de presă alături de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu!
VRANI – Fumul gros a ajuns și la noi, inclusiv la Vrani, vecinii noștri confruntându-se cu un incendiu masiv de vegetație și pădure în zona Biserica Albă, fiind declarată stare de urgență!
CĂVĂRAN – Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 6, în jurul orei 14.00, cu cinci victime, după…
CARAȘ-SEVERIN – Comparația e valabilă cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost înregistrate oficial, în județ, 96.365 de sosiri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Dacă până acum oficialii județeni declarau că lucrările, deși serioase, au fost mai puțin vizibile, acum apare prima restricție de circulație pentru reabilitarea și modernizarea drumului!
CARAȘ-SEVERIN – După Slatina-Timiș, ultima sosită în rândul comunelor care vor transport electric de la Caransebeș, a venit și rândul Armenișului, la 25 de kilometri de municipiul de pe Timiș și Sebeș, să ceară intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Public Caransebeș!
REȘIȚA – Succesul Reșiței cu 2-0 de la Dumbrăvița vine după un meci în care determinarea și atitudinea au făcut diferența. Tehnicianul Reșiței a subliniat că reacția echipei a fost una specifică unei formații care își dorește să acceadă în play-off, dar avertizează că mai sunt multe aspecte de pus la punct până la atingerea obiectivului!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au decis să mute 1,5 milioane de lei de la capitolul dezvoltare la cel de funcționare, banii urmând să fie folosiți pentru reparații la drum. Altfel, s-ar fi epuizat pe proiectarea unei ranforsări!
REȘIȚA – Microraionul 3 din Govândari intră oficial într-un amplu proces de modernizare. Primăria Reșița a predat marți, 1 septembrie, amplasamentul către MBS Group, constructorul care a câștigat licitația pentru realizarea lucrărilor. Investiția se ridică la aproximativ 55 de milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să dureze aproximativ doi ani!
MOLDOVA NOUĂ – Creșa de pe strada Sfânta Varvara a fost inaugurată luni în prezența ministrului Attila Cseke. Investiția reprezintă un nou obiectiv de infrastructură pentru orașul din Clisura Dunării și un serviciu destinat sprijinirii familiilor cu copii mici!
CARAȘ-SEVERIN – E obiectivul general al proiectului SCI 2000, dedicat dezvoltării serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități marginalizate din mediul rural!
ZERVEȘTI – Trupa lui Sorin Costachi și Silviu Neghină a reluat pregătirile și a disputat deja mai multe amicale, în lotul echipei de la poalele Muntelui Mic apărând și câteva nume noi. Președintele Silviu Neghină a prezentat pentru CAON ultimele noutăți din tabăra Narcisei!
CARANSEBEȘ – Șahul cărășean continuă să producă rezultate frumoase, iar una dintre cele mai promițătoare prezențe ale momentului este juniorul Ștefan Bengulescu, de la CSM Caransebeș. La doar 8 ani, acesta a reușit să se impună în două dintre competițiile desfășurate în weekend, la Deva, în cadrul Cupei Cetății!
ADVERTORIAL. Zilele de concediu se termină, fotografiile din vacanță rămân în telefon, dar kilometrii continuă. Naveta, drumurile lungi, deplasările de zi cu zi, toamna, iarna și tot ce aduce un nou sezon. Iar când vine vorba despre mașină, siguranța nu ar trebui să fie niciodată lăsată „pe mai târziu”!
CARAȘ-SEVERIN – De marți, 1 septembrie, vor începe lucrările de consolidare a Variantei de Ocolire Caransebeș, pe sectorul cuprins între kilometrii 0+310 și 12+073, anunță cei de la Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara! Contractul are o durată de execuție de 18 luni, iar intervențiile vor fi realizate cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare!
CARAȘ-SEVERIN – Cu mai puțini asociați și cu suprafața redusă la jumătate, Ocolul Silvic Banatul Montan se reorganizează!
CARAȘ-SEVERIN – Municipiul și zona rurală adiacentă au fost scena unei acțiuni cu efective mărite, sute de persoane, mașini și firme trecând prin verificări, în 4 ore fiind aplicate zeci de sancțiuni contravenționale!
