REȘIȚA – Școala reșițeană de lupte continuă să producă sportivi de perspectivă! Unul dintre ei este Carlos Fabian Rădulescu, legitimat…
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a trimis în teren mai mulți juniori de la club sau aflați în probe în primul amical din această iarnă, cel contra FC Nera Bogodinț, liderul Ligii a IV-a! Partida amicală de vineri, 24 ianuarie, s-a încheiat cu scorul de 2-2, iar tehnicianul echipei din Valea Domanului și-a făcut o primă impresie asupra jucătorilor tineri care pot ajuta echipa mare în viitorul apropiat!
CARAŞ-SEVERIN – Barajele din Caraş Severin pot asigura alimentarea cu apă a populației iarna aceasta, dau asigurări cei de la Administraţia Bazinală de Apă Banat!
CARANSEBEȘ – Este vorba de Grădinița PP4 din cartierul Țiglărie, de pe Aleea Grădiniței, pentru a cărei renovare energetică municipalitatea pune jos 4,6 milioane de lei, bani din PNRR. Cinci constructori s-au arătat interesați până la termenul limită de depunere a ofertelor de lucrări la grădiniță, toți din zona Banatului!
CARAȘ-SEVERIN – Autospeciala de intervenție în teren motan este destinată urgenţelor și intervențiilor medicale, fiind dotată cu truse de prim-ajutor,…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului aduce în atenție câteva mașinațiuni ale votului în defavoarea cetățenilor, care speră că vor fi corectate la următoarele alegeri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Atleții de la CSM Caransebeș au reușit la sfârșitul săptămânii trecute să urce pe podiumul de premiere de la Cupa Romanian Masters Athletics și Campionatul Municipal, competiții desfășurate în Capitală!
REȘIȚA – 40%, atât este scumpirea aprobată de Consiliul Local, depășind astfel tarifele aplicate de municipalitatea de pe Bega! La Reșița noul tarif orar, prin SMS, este de 0,74 de euro, iar la plata cu cardul, 3,5 lei, toate fără TVA! De asemenea, costul unui abonament lunar pentru un autoturism a crescut de la 50 de lei la 70 de lei! Tot fără TVA, care e în cotă de 19%.
REȘIȚA – Un tânăr de 20 de ani a fost reținut după ce, într-una din nopțile trecute, profitând de o zonă slab iluminată din cartierul reșițean, a tâlhărit un bărbat de 48 de ani, pe care-l urmărise pentru a-i fura telefonul mobil!
VEST. Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța organizarea și găzduirea Conferinței inaugurale Junior RoMedINF, în perioada 13-14 mai 2024, alături de Societatea Română de Informatică Medicală (SRIM) și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Universitatea Politehnica din Timișoara.
REȘIȚA – Școala Gimnazială „Marius Șandru” Reșița a obținut titlul de vicecampioană națională la handbal gimnaziu, după o finală cu Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău, în cadrul competiției Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar! În ultimul act al competiției, elevii din Buzău s-au impus 27-18!
CARANSEBEȘ – Veste bună pentru șoferii din toată zona Caransebeșului: de luni, 13 mai, este din nou funcțional, după o bună perioadă de timp, sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor!
BOCȘA – Autorul isprăvii, un bocșean de 41 de ani, a fost săltat pentru 24 de ore, pentru distrugere și tulburarea liniștii publice!
CARAȘ-SEVERIN – Asta indiferent de culoarea politică, spune șeful județului!
CARANSEBEȘ – Este vorba despre doi bărbați care circulau cu un autoturism prin municipiu, când au fost trași pe dreapta de oamenii legii!
REŞIŢA – Şi în acest an, voluntarii Centrului de Tineret Mansarda vor organiza Free Ocico, un eveniment social ce face parte din programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Oficial, în primele trei luni ne-au vizitat mai puțini turiști străini decât în aceeași perioadă a anului trecut!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, cu o ședință de organizare și mobilizare prezidată de prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu!
CARAŞ-SEVERIN – Alături de ţări precum Germania, Franţa, Portugalia sau Marea Britanie, România contribuie şi ea la patrimoniul internaţional al morilor de apă. Peste 670 de mori, printre care şi cele din Banatul Montan, se află de acum înregistrate în baza de date a The Internaţional Molinological Society!
