Pentru mine, ziarul înseamnă o parte importantă din viața mea. Înseamnă ani de muncă, înseamnă oamenii cu care am muncit,…
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un tânăr de 24 de ani care a putut fi oprit abia după folosirea dispozitivului „spike“, cu ajutorul căruia i-au fost sparte roțile, și după focuri de armă!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria clubului. Formația cărășeană a încasat un categoric 10-0 în partida disputată în deplasare, cu Unirea Alba Iulia, în etapa a 6-a din Seria 7. Asta după ce, și la mijlocul acestei săptămâni, „lanterna roșie” a Seriei 7 din Liga 3 pierduse fără drept de apel pe teren propriu, 0-3 cu Metalurgistul Cugir!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă pe Clisura Dunării nimeni nu face valuri, primarul orașului Moldova Nouă se regăsește în situația celui de la Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Marcel Vela a dat câteva vești bune celor care doresc să-și clădească o locuință sau să cumpere…
CARANSEBEȘ – Unicul gol fost marcat de Talpă, în partea a doua, într-un joc care a pus față în față pe stadionul din Balta Sărată două echipe care s-ar putea întâlni și într-un baraj de promovare în Liga 3!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Lucrările de modernizare continuă pe strada G.A. Petculescu din Reșița, în zona din apropierea Casei de Cultură. În această perioadă, muncitorii intervin asupra bordurilor de pe marginea carosabilului, acestea fiind sparte și îndepărtate pentru pregătirea următoarei etape a lucrării!
CARAȘ-SEVERIN – Sportivii de la Muncitorul Reșița și CS Energetica – CSM Caransebeș au avut o evoluție foarte bună la Turneul Internațional de judo „Cupa Temerarul” de la Sibiu, competiție care a reunit la start peste 600 de sportivi din cinci țări!
REȘIȚA – Juniorii 2 de la CSM Reșița au pornit la drum în noul sezon competițional cu un obiectiv clar: clasarea între primele patru echipe ale grupei și calificarea la Turneul Semifinal 1 – Elită!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta a fost, la Prefectura județului, principala temă a ședinței desfășurată în sistem teleconferință!
CARAȘ-SEVERIN – O nouă sesiune parlamentară a început, iar Partidul Social Democrat își propune să își asume un rol direct în guvernarea României și să promoveze o serie de măsuri legislative pe care le consideră prioritare!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai mici șanse le au tinerii sub 25 de ani, la polul opus aflându-se persoanele care au trecut de 45 de ani și cei cu studii medii!
REȘIȚA – Trotinetele electrice intră sub reguli mai stricte la Reșița. Consiliul Local a aprobat un nou regulament privind utilizarea acestora pe domeniul public, iar prevederile au intrat în vigoare începând de azi, 2 septembrie 2026!
CARAȘ-SEVERIN – De atât ar fi nevoie pentru executarea lucrărilor scoase luni la licitație de către Consiliul Județean!
CIUDANOVIŢA – Administrația locală din comuna Ciudanovița lucrează la documentația necesară pentru unul dintre cele mai importante proiecte de investiții locale: reabilitarea tuturor blocurilor din comună!
REȘIȚA – Potrivit primelor informații, un bărbat de 67 de ani ar fi intrat în apele lacului de acumulare și i s-a făcut rău. Concubina sa, de 74 de ani, nu a stat pe gânduri și a intrat după el…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat spune că țara are nevoie de stabilitate, de un Guvern care să-și asume deciziile și să ducă lucrurile până la capăt!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful liberalilor cărășeni promite că PNL va fi mereu parte a soluției pentru România, cu ocazia deschiderii unei noi sesiuni parlamentare, care aduce în prim plan probleme vitale pentru viitorul țării!
REȘIȚA – Performanță de senzație pentru voleiul reșițean! CSU Reșița este campioană națională la beach volley, după un parcurs excelent la Campionatele Naționale de volei pe nisip BRIZO, desfășurate în weekend, la Iași!
