Pentru a păstra (parțial) spiritul materialelor pe care le scriu pentru acest cotidian, fac din start precizarea că semnătura mea e de găsit doar în ultimele 857 ediții, ceea ce reprezintă 8,57% din totalul celor 10.000 pe care le împlinește, azi, Jurnal de Caraș-Severin. Diferența de 91,43% o reprezintă în schimb edițiile pe care le-am parcurs înainte a mă alătura echipei, când din postura de simplu cititor, când din cea de colaborator ocazional, de client sau de redactor al unui sau altui ziar concurent.
Mă refer, desigur, la vremurile în care atunci când spuneai „ziar“ te refereai la o publicație tipărită căreia, în plus, mai trebuia să îi și precizezi numele, deoarece erau mai multe care apăreau, o dată ca niciodată, în județ!
Spunând asta, și văzând Anul XXXVII trecut pe prima pagină tipărită, arhivabilă, nu mă pot abține să nu remarc că, din cei 32 de ani ai propriului bilanț al anilor activi în comunicare și presă n-a rămas mare lucru, întrucât o bună (sau nebună) parte a produselor fie s-au pierdut în eter, fie s-au rătăcit pe diverse medii de stocare electronice. Nu e o situație izolată, strict personală, raportată la trecut, ci una care se poate repeta oricând, oricui, acum și în viitor, având în vedere volatilitatea noilor canale media.
Dincolo de aceste cugetări, ocazionale, în ceea ce privește abordarea subiectelor sunt și rămân mai curând preocupat de straturile mai puțin vizibile, dar logice, ale cotidianului, decât de senzaționalul lipsit, de multe ori, de orice logică.
Având în vedere că, de multe ori, documentarea pentru un text depășește stricta actualitate și poate merge mult înapoi prin arhive (inclusiv cea alcătuită din precedentele 9.999 de numere de ziar la care se adaugă cel de față) poate fi înțeleasă atenția aproape contabilă pe care o acord cifrelor preluate și redate, uneori ca alternativă la opiniile de circumstanță, de multe ori lipsite de substanță.
Pot reprezenta toate acestea o sinteză a aprecierii pentru toți cei care, în toți acești ani tumultuoși și în pofida problemelor deloc puține, au făcut posibil ca ziarul să continue să apară și, în egală măsură, o pledoarie pentru a-l duce înainte. Tot înainte și tot tipărit!
JCS-Walter Fleck
