Caraş-Severin, Romania

CIUDANOVIŢA – Administrația locală din comuna Ciudanovița lucrează la documentația necesară pentru unul dintre cele mai importante proiecte de investiții locale: reabilitarea tuturor blocurilor din comună!

Potrivit primarului Dorian Constantin Nebunu, investiția este estimată la aproximativ 30 de milioane de euro. „Totul merge înainte, dar mai întâi trebuie să trecem pe la Consiliul Județean pentru autorizația de construire.“, a declarat primarul. Acesta a precizat că proiectul se află în etapa pregătirii documentației, iar administrația locală continuă demersurile necesare pentru ca investiția să poată intra în etapa de execuție.

În paralel, Primăria Ciudanovița a finalizat procedura de achiziție pentru lucrările de apă și canalizare finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Investiția vizează infrastructura din satele Ciudanovița și Jitin și include realizarea rețelelor de canalizare, a racordurilor și a infrastructurii aferente. Proiectul prevede, de asemenea, construirea unei stații de epurare în satul Jitin. Valoarea investiției este estimată de administrația locală la circa 2,3–2,5 milioane de euro.

JCS-N.M.

Adaugă comentariu