REȘIȚA – Pilotul reșițean Claudiu Ciucă a fost cel mai bun la etapa a III-a de la Campionatul Național de…
CARAȘ-SEVERIN – Fost manager, Stancovici, în calitate de reprezentant al președintelui Consiliului Județean Silviu Hurduzeu, a fost votată în majoritate drept nou președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Numărul armelor letale ridicate anul trecut din Caraș-Severin a fost cu 68,75% mai mare decât în 2023, crescând de la 32 la 54!
CARANSEBEȘ – Vorbim de investiția din cartierul Pipirig, de peste 1,3 milioane de lei, realizată de primărie din bugetul local. Lucrările se desfășoară pe străzile Aleea Rapsodiei, Aleea Sportivilor și Luță Ioviță, care vor beneficia de alei pietonale noi, arbori, mobilier urban și echipamente de joacă și de fitness moderne, dar și de iluminat public cu LED!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul din Moldova Nouă așteaptă în continuare un raport al Corpului de Control al Prefecturii. Deocamdată a primit…
CARAȘ-SEVERIN – Ianuarie 2021. Un bărbat coboară pe pista aeroportului Șeremetievo din Moscova din avionul care-l aduce din Germania. Revine după ce, în urmă cu câteva luni, a fost otrăvit, fiind la un pas de moarte. Aveau să fie ultimele sale clipe de libertate. Arestat imediat, condamnat în câteva zile, încarcerat după o lună. 16 februarie 2024. Moare în închisoare. Numele său: Alexei Anatolievici Navalnîi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița a disputat marți, 11 februarie, un amical în plus față de cele programate inițial! Rosso-nerii au întâlnit CSU Alba Iulia și au reușit să se impună cu scorul de 4-2 grație golurilor marcate de către Ștefan Bărboianu, Cosmin Tucaliuc și Raul Șteau (dublă)!
CARANSEBEȘ – Lucian Ștefan este vicecampion balcanic în proba de 3000 de metri, după ce a fost cronometrat cu timpul de 8:26,79s, acest rezultat fiind și cel mai bun obținut de atlet în acest sezon!
CARAȘ-SEVERIN – De la locul accidentului, până la înregistrările de pe cardurile și aparatele tahograf. Vorbim despre două noi tipuri de aparate de ultimă generație, foarte utile celor de la Rutieră, care au intrat recent în dotarea Poliției județului!
CARAȘ-SEVERIN – Furnizorul de apă potabilă și prestatorul serviciului de canalizare al județului, AQUACARAȘ SA, anunță modificarea prețurilor și tarifelor practicate începând cu 1 iulie 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Muzeul Banatului Montan și-a propus să fie și să țină, în această vară, capul de afiș al activităților educative!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă la Cupa Mediașului la kickboxing cu patru sportivi! Luptătorii pregătiți de Gheorghe Cîrlea au reușit să câștige noi medalii pentru clubul reșițean!
CARAȘ-SEVERIN – România a reușit o victorie fabuloasă în primul meci de la Europenele din Germania: 3-0 cu Ucraina. Marcatori: Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș! Din tribune, 35 de mii de români au încurajat echipa pregătită de Edy Iordănescu. Printre ei și cărășeni stabiliți în Germania, care ne-au trimis imagini video cu imnul României cântat din 35 de mii de piepturi.
REŞIŢA – Asta susţinea, în redacţia CAON, primarul Reşiţei, Nelu Popa, vizavi de dezvoltarea zonei turistice Semenic!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului refuză să lase o grea moștenire pentru noiembrie roșu, preluând în mâini hățurile construirii unor refugii pentru montaniarzi, în Munții Țarcu!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, dezvelirea acestuia a avut loc, sâmbătă, la împlinirea a 135 de ani de trecerea în eternitate a poetului național!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că se va ține de cuvânt și va duce la capăt toate lucrările promise. Și se va asigura că licitațiile pentru următoarele lucrări vor fi unele corecte!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă tot a început Campionatul European şi s-a terminat prima etapă a alegerilor, de ce nu am face un proces al acesteia, ca-n vemurile bune, combinând astfel două dintre marile plăceri ale românului, politica şi fotbalul?
CARANSEBEȘ – Promovarea în Liga 3 s-a tranșat încă de pe arena din Balta Sărată, unde Timișul Șag s-a impus duminică cu 5-1 în fața celor de la Magica Balta Caransebeș. Duelul dintre campioanele din Caraș-Severin și Timiș, desfășurat în fața a peste o mie de spectatori, a fost unul fără istoric, Șagul predând o lecție de fotbal la Caransebeș!
