CARAȘ-SEVERIN – Asta s-au făcut, pe rând, aleșii cărășenilor, în probabil ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, dinaintea alegerilor din…
CARAȘ-SEVERIN – Spune medicul Paul Purea, consilier județean AUR, care consideră că Guvernul este ilicit, fiind numit de un președinte rămas ilicit la Cotroceni, că austeritatea nu-i afectează pe „speciali“ și că schimbarea nu poate veni de la vechile partide ermetizate, cu metehne vechi, ca acum 35 de ani!
MUNTELE MIC – Cercetașii bănățeni se antrenează în aceste zile pe Muntele Mic, așa cum o fac de mulți ani, pe frig, în condiții dificile!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre povestea unui tânăr de 23 de ani din Caransebeș, care a urcat la volan – din…
CARAŞ-SEVERIN – PSD şi-a stabilit candidaţii: toţi primarii în funcţie. Incertitudinea planează asupra primarului Caransebeşului, Felix Borcean, şi asta pentru că sunt mai mulţi doritori, iar alesul va fi stabilit prin sondaj, chiar dacă Grindeanu şi Ciolacu îl dădeau în decembrie 2023, cu subiect și predicat, candidat pe actualul edil!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
Zilele trecute, cu sufletul la gură, întreaga planetă a asistat la înscăunarea lui Portocaliu Împărat pe tronul celei mai puternice, mai drepte și mai viteze națiuni (și nu, nu e vorba de dacii descriși de Herodot).
REŞIŢA – Mai exact, 75.965.949 de lei, printr-un proiect ce include asigurarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă, canalizare menajeră și crearea unei piste pentru bicicliști în zonă!
REŞIŢA – În cadrul recentei ședințe de îndată, Consiliul Local al Municipiului Reșița a aprobat încheierea unui acord de colaborare între Primărie și unitățile de învățământ din oraș pentru desfășurarea unor cursuri gratuite de inițiere în înot, dedicate elevilor din clasa I și clasele pregătitoare!
VEST. UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră!
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida cu CSO Turceni, din ultima etapă a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3!
REȘIȚA – Echipele de seniori ale Reșiței, atât la masculin, cât și la feminin, au obținut medaliile de aur la Campionatul Național de 10 km marș ce a avut loc pe un traseul omologat în jurul Arenei Naționale din București! În total, reșițenii au obținut șase medalii, dintre care trei au fost de aur, una de argint și două de bronz!
REȘIȚA – Reșițeanul Deian Sorescu a reușit să se claseze pe primul loc cu echipa României și pe locul al doilea la individual la IPA Games, competiție organizată la nivel mondial de către Asociația Internațională a Polițiștilor!
CARAȘ-SEVERIN – 26 de conducători auto au rămas fără permis, iar 11 fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului!
CARANSEBEȘ – Realizat cu ajutorul fondurilor europene, Centrul de zi pentru persoane vârstnice Caransebeș (fosta vilă Popov), va fi deschis miercuri, 29 mai, începând cu ora 12. Imobilul a fost reabilitat în întregime, după ce mulți ani a fost lăsat în paragină, găzduind diverse familii cu probleme sociale. Situat în Parcul Teiuș, lângă amfiteatru, pe strada Corcana nr. 2, Centrul de zi este administrat de Direcția de Asistență Socială Caransebeș, care aparține municipalității!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, după ce Direcția Silvică a suplimentat suprafața alocată inițial pentru etapa I, 14 martie- 14 aprilie!
REȘIȚA – Jandarmii au fost chemați să ridice reptila în plină zi, din parcul aglomerat, plin de copii!
CARAȘ-SEVERIN – Sistemul care funcționează cu prea multe pauze este pe calea redresării printr-o aplicație destinată telefonului mobil, după cum ne dezvăluie deputatul liberal Jaro Marșalic!
REȘIȚA – Patru boxeri de la Clubul Sportiv Municipal din Reșița au reușit să urce pe podiumul de premiere la Cupa României de la Brăila!
