BĂILE HERCULANE – Lansată în ianuarie 2024, licitația vizând modernizarea celor două corpuri de clădire a ajuns la final. Urmează…
CARAȘ-SEVERIN – Prima secție s-a deschis la Caransebeș, urmată după 3 ani de cea de la Oravița. Vorbim despre primele structuri ale trupelor profesioniste de salvatori din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Motiv de bucurie pentru pasionații de pescuit! Începând de azi, 1 aprilie, Ocolul Silvic Oțelu Roșu din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a deschis oficial sezonul de pescuit, care va fi activ până în data de 30 septembrie 2025!
REȘIȚA – Deplasarea e parte a proiectului Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural – Centru expozițional și de evenimente „Școala Pittner“!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine“, aceștia au participat la dezbaterile Comisiei pentru Învățământ!
CARAȘ-SEVERIN – La împlinirea unui secol de la naștere, mineralogul de talie internațională a fost omagiat, vineri, la Ocna de Fier și Bocșa!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Muzeul Banatului Montan din Reșița, în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, organizează în perioada 2-28 aprilie 2025 o expoziție foto-documentară! „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români“ este un eveniment dedicat celor șapte mărturisitori ai credinței românești: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu!
CARAŞ-SEVERIN – Școlile speciale din subordinea Consiliului Județean primesc dotări moderne, valorând 3,7 milioane de lei, printr-un proiect cu finanțare prin PNRR, implementat de administrația județeană!
REȘIȚA – Micii gimnaști reșițeni au participat recent la Cupa „Primăverii”, de la Arad, unde s-au întrecut cu alți sportivi în cadrul unui concurs amical, înainte de competițiile naționale!
CARAŞ-SEVERIN – Proiectul de suflet al celor de la Acasă în Banat rămâne Ţara Morilor de Apă. Pentru curioşi, echipa asociaţiei a desluşit de curând secretul celor 51 de mori de pe Valea Almăjului, de acum 150 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Se pare că promisiunile electorale trâmbițate din patru în patru ani au roade adverse. Spunem asta pentru că, săptămâna aceasta, Agenția de șomaj transmite ca disponibile un număr total de 27 de locuri de muncă, dintre care doar 7 sunt la Reșița, 20 la Bocșa, zero la Caransebeș și în restul județului. Să fi vizat promisiunile electorale doar mica urbe de la umbra Reșiței? Deocamdată nu duduie nimic sub capota economiei cărășene, dar așteptăm cu nerăbdare octombrie. Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – 225 de milioane de lei au fost alocate în acest scop județului prin componenta Gaz a Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 10 august, scor 1-1, în partida cu CSC Dumbrăvița, disputată pe teren propriu! Fix ca la meciul cu FCU Craiova, Reșița a deschis repede scorul și cu Dumbrăvița!
REŞIŢA – Muncitorii de la Electroechipament Industrial derulează proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public din Reșița. Noi i-am prins în plină acţiune!
CARANSEBEȘ – A rămas mai puțin de o săptămână până la o nouă ediție a celui mai iubit festival de rock și metal din Țara Gugulanilor și nu numai. Leo, Cosmin și cei care sunt alături de ei în organizarea festivalului de la Caransebeș (16-17 august) promit și în acest an o ediție cu nume sonore!
ORAVIȚA – Este vorba despre un mandat european de arestare pentru proxenetism, pus în aplicare de polițiștii cărășeni!
REȘIȚA – Dacă în urmă cu o săptămână primarul Nelu Popa primea OK-ul verbal al Comisiei tehnico-economice a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, astăzi au venit și documentele oficiale!
CARAȘ-SEVERIN – Este isprava pe care au făcut-o 2 dintre cei 6 conducători auto care au rămas fără permis, în cadrul unei acțiuni de 4 ore, soldate cu 40 de amenzi pentru viteză excesivă!
