ORAVIȚA – Surpriza au avut-o polițiștii orăvițeni, miercuri seară, în jurul orei 22.00, când un conducător auto le-a prezentat fotocopia…
REȘIȚA – Odată cu începutul lunii decembrie, atmosfera festivă a cuprins și Centrul Civic al municipiului, unde patinoarul sezonier și-a deschis porțile pentru copii, tineri și familii dornice de distracție în aer liber!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a pus în discuție lichidarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care ar fi trebuit să pună pe roate proiectul vizând realizarea domeniului schiabil Nedeia. Deocamdată doar s-a stat și s-au încasat salarii…
CARANSEBEȘ – La licitația organizată de Primărie nu s-a înscris nimeni, cel mai probabil valoarea contractului propus fiind mult prea mică!
REȘIȚA – CSM Reșița știe deja locația cantonamentului de iarnă, dar și pe ce posturi echipa este deficitară. Flavius Stoican…
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un vechi drum de navetiști, care aducea muncitori la Reșița, peste dealul Lupacului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Echipa de lupte libere a Centrului Național Olimpic pentru Pregătirea Juniorilor din Reșița continuă să confirme progresul din ultima perioadă. Participarea sportivilor la competiții internaționale importante a adus noi rezultate notabile pentru luptătorii pregătiți în Banatul Montan!
CARAȘ-SEVERIN – Există deja contracte semnate pentru 49,4 milioane de lei, iar în stadiu de evaluare alte proiecte de 49,6 milioane de lei, sume care se vor traduce în condiții mai bune și servicii de calitate pentru pacienții din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe nereguli, în privința camioanelor și autobuzelor, au vizat depășirea vitezei, nefolosirea centurii de siguranță și lipsa documentelor!
REȘIȚA – De luni se reiau cursurile de inițiere înot la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster“!
NAIDĂȘ – Un cetățean sârb de 60 de ani a rămas fără mașină, la frontiera românească, pentru că vehiculul, înmatriculat în țara vecină, era căutat pentru confiscare în Italia. Microbuzul, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, căutat de autoritățile din Italia, a fost descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, cu prilejul executării formalităților de la graniță!
CARAȘ-SEVERIN – Fiind vorba despre o lucrare de utilitate publică, ar fi de așteptat ca investiția Consiliului Local Reșița să-și merite banii!
BĂILE HERCULANE – Celebrul vals „Souvenir de Herkulesbad“ al compozitorului Jakob Pazeller, devenit între timp și imnul stațiunii Băile Herculane, va putea fi ascultat la începutul lunii mai, cu prilejul lucrărilor Adunării Generale a Asociației Orașelor Termale Istorice din Europa!
MAPAMOND – Decesul a survenit la o zi după ce Papa a avut prima sa apariție publică prelungită de când a fost externat, pe 23 martie, după o spitalizare de 38 de zile pentru pneumonie!
REȘIȚA – Asigurările au fost date zilele trecute atât de președintele Consiliului Județena, Silviu Hurduzeu, cât și de șeful AquaCaraș, Gheorghe Filipescu!
CARANSEBEȘ – Încântat de emulația pe care a văzut-o la Polivalenta din Pipirig, mai ales în rândul celor tineri, la recentul turneu semifinal de volei feminin, primarul Caransebeșului nu renunță la ideea de a aduce sala în patrimoniul municipalității!
BOCȘA – E vorba despre liniile electrice aeriene de medie tensiune ce urmează a fi mutate în subteran, cu finanțare europeană!
CARAȘ-SEVERIN – Urme proaspete ale acestor animale au fost observate, în toiul minivacanței, în zona montană din județ, pe traseul de pe Șucu, între Poiana Mărului și Muntele Mic!
CARANSEBEȘ – Așa a fost la ”Vânătoarea de ouă” organizată zilele trecute de Primăria și Consiliul Local Caransebeș, cu sprijinul Episcopiei Caransebeșului și al Congregației Surorilor Franciscane, în Orășelul Copiilor!
