REȘIȚA – Ziua Culturii Naționale a fost celebrată, joi, 15 ianuarie, la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz“ din Reșița, printr-un eveniment cultural dedicat poetului național Mihai Eminescu!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, 15 ianuarie, România își pleacă fruntea în fața celui care a învățat o limbă întreagă să viseze. Mihai Eminescu nu este doar o dată în calendar, ci o stare de spirit care revine, an de an, odată cu iarna!
CARAŞ-SEVERIN – În 9 martie, un grup de credincioși a organizat devoțiunea Căii Crucii până sus la Monumentul-Cruce. Aceste devoțiuni vor fi organizate în fiecare duminică din Postul Mare, începând cu ora 15.30, cu plecarea de la intrarea în cimitirul de la Universalul Vechi!
CARAȘ-SEVERIN – Trupa lui Sorin Costachi a făcut scorul etapei în Liga a IV-a, după ce a trecut categoric, 6-0,…
CARAȘ-SEVERIN – Micuțele patrupede nu aveau carnete de sănătate. În plus, se fac cercetări penale pentru cruzime față de animale, constând în despărțirea prematură a puilor de mamă…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În ultimele 24 de ore, de miercuri până joi dimineață, ieșirile în decor n-au lipsit nici de pe drumurile din județ, însă doar una dintre acestea a fost mai gravă. Salvatorii cărășeni au intervenit la un asemenea accident rutier, care s-a soldat cu două victime, pe DN 6, la Constantin Daicoviciu!
REȘIȚA – Este invitația lansată la deszăpezire, de primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, care vorbește despre zăpada căzută ca fiind una nemaiîntâlnită în ultimele două decenii!
REŞIŢA – La Reșița, ultima licitație lansată în 2025 a vizat anveloparea blocului 8 de pe Bd. Republicii, iar prima din 2026 noua legătură rutieră dintre DN58 și Valea Țerovei!
CARAȘ-SEVERIN – La un an de la lansarea licitației, CFR a semnat, azi, contractul pentru modernizarea liniei ce leagă Băile Herculane de Drobeta Turnu Severin. Anunțul scoaterii la licitație a lucrărilor este datat 12 iunie 2024, în timp ce comunicatul de presă al CFR, prin care anunță semnarea contractului poartă data de 23 iunie 2025!
CARAŞ-SEVERIN – Concluzionează șeful județului, care crede că am pornit pe un nou drum și că nu ne va fi deloc ușor. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, spune că sunt importante patru cuvinte: „ Responsabilitate, competență, muncă și smerenie. De astăzi, cred că începem un nou drum. Nu va fi simplu, pentru că măsurile pe care Executivul Bolojan le va lua nu sunt populare. În egală măsură însă, trebuie ieșit din zodia incertitudinii care a planat în aer din decembrie anul trecut și până acum.“
CARAȘ-SEVERIN – Peste 25 de conducători auto au fost surprinși sub influențe incompatibile volanului, ”coronița” revenind unei timișorence, pe DN 6, care avea o valoare de 1,3 mg/l alcool pur în aerul expirat!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 180 de hectare de vegetație au ars în Parcul Național Porțile de Fier, începând de joia trecută!
BOCȘA – S-a întâmplat în cariera de piatră de la Bocșa sâmbătă, 21 iunie, de Solstițiu, în seara celei mai lungi zile din an!
REȘIȚA – Câteva zeci de reșițeni au ieșit în stradă, nemulțumiți de noile taxe pregătite de partidele car vor alcătui noul Guvern!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este oferită de un nou proiect legislativ, inițiat de deputatul liberal Marcel Vela, alături de alți parlamentari PNL!
OȚELU ROȘU – Clubul Sportiv Oțelu Roșu a reușit să cucerească 6 medalii la Cupa ”Transilvania” la judo, iar antrenorul Sorin Păun a ținut să scoată în evidență faptul că sportivii săi au rezultate de excepție și la școală!
CARAȘ-SEVERIN – În prima manșă a barajului de promovare pentru Liga 3, Unirea Sântana a câștigat duminică, 22 iunie, cu scorul de 3-0 în fața Nerei Bogodinț!
CARANSEBEȘ – Este isprava unui tânăr de 26 de ani din Caransebeș, reținut de Poliție după ce s-a întors la un magazin, căruia i-a spart ușa în încercarea de a se răzbuna pe cei care l-au raportat la 112 că a făcut scandal!
