CARANSEBEȘ – TIR-ul trebuia să aibă alt cap tractor, semiremorcii îi expirase inspecția tehnică periodică, șoferul n-avea nici actele personale,…
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a decis utilizarea a 32,53 milioane de lei pentru modernizarea și repararea drumurilor județene și a încă 21,38 milioane de lei ca fond de intervenții în calamități și reparații capitale. Impresionantele sume sunt însă rămase necheltuite nu doar de anul trecut, ci chiar dinainte…
CARAȘ-SEVERIN – Astfel poate fi caracterizat 2024, după lectura Raportului de activitate al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Media incendiilor de vegetație și de fond forestier înregistrate anul trecut a fost de circa 2,5/zi, potrivit datelor prezentate recent de către conducerea ISU!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că trebuie să pună de șapte ori pe ordinea de zi un proiect pentru ca acesta să (nu) treacă. Asta mărturisește șeful județului, care vrea să insiste cu achiziția de utilaje pentru toaletări!
CARAȘ-SEVERIN – Elementele exploatării hidroenergetice ar putea fi amplasate în Clisura Dunării, undeva între Berzasca și Dubova!
CARAŞ-SEVERIN – Populaţia de zimbri liberi din Munţii Ţarcu ajunge la în acest moment la 190 de exemplare. Asta pentru că, la începutul acestei săptămâni, un nou transport cu 10 zimbri a ajuns în noua lor casă: Măgura Zimbrilor, din comuna Armeniş. Această nouă acţiune a celor de la WWF România marchează 10 ani de când primii zimbri au ajuns în Banatul Montan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 25-31 (12-15), cu CSM Sighișoara, în etapa a VI-a a play-off-ului de promovare în Divizia A! Duminică, 30 martie, reșițenii vor juca acasă, de la ora 16:00, cu CSM Alexandria, formație care ocupă locul 3, cu 9 puncte!
REȘIȚA – Flavius Stoican a avut doar cuvinte de laudă la adresa echipei sale după ce Reșița a învins cu scorul de 4-0 pe Metaloglobus și a precizat unde s-a făcut diferența în partida contra formației antrenate de Ianis Zicu!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut fără probleme de FC Metaloglobus București în prima etapă de play-off! Rosso-nerii au câștigat joi, 27 martie, cu scorul de 4-0, după un joc la discreția echipei din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Amintind de atmosfera sălilor de cinema de demult, o selecție de afișe de film poate fi vizionată până spre finele lunii noiembrie la Muzeul Banatului Montan din Reșița!
REȘIȚA – Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a emis, astăzi, ordinul purtând semnătura ministrului Radu Oprea!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, două au fost la locuințe, iar 35 la vegetația uscată, litieră de pădure, clăi de fân etc. Ziua de luni a început cu alte 13…
VEST. Cei prezenți au declarat că organizarea a fost perfectă, iar gazdele s-au declarat bucuroase că au găzduit un asemenea schimb de experiență!
VALEAPAI – Imaginile au fost surprinse de Sebi Danciu, un fidel cititor Caon. Din râul Pogănici nu au mai rămas decât bolovanii de pe fund, ceea ce l-a făcut pe cititorul nostru să exclame: „Pentru prima dată în istorie, Râul Pogonici a secat complet!“
REȘIȚA – Școlile din Reșița și-au redeschis porțile pentru elevii de toate vârstele, marcând începutul unui nou an școlar. Începutul școlii a fost unul plin de emoție atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadrele didactice, care s-au adunat în curțile unităților de învățământ pentru festivitățile de deschidere!
REȘIȚA – Azi, în centrul civic al orașului, a avut loc un incident violent care a șocat trecătorii. În jurul orei 12:15, o altercație între două persoane a degenerat rapid într-o bătaie!
OȚELU ROȘU – Dacă devine din ce în ce mai dificil să deslușești care ar fi semnele prevestitoare ale sosirii toamnei sau chiar iernii, că se apropie alegerile ne putem da seama după știrile care anunță iminenta rezolvare a unor probleme, după care va fi bine. Răsfoind presa centrală, luni dimineața, am putut afla despre Combinatul Oțelu Roșu că este aproape de a fi scos oficial la vânzare, ba chiar că se vinde!
CARANSEBEȘ – Reprezentanții municipalității caransebeșene le-au transmis recent celor care realizează Studiul de Fezabilitate pentru drumul de mare viteză Domașnea-Caransebeș câteva solicitări cu privire la traseul acestui tronson. Discuțiile au avut loc la sediul Primăriei, acolo unde ar fi trebuit să se afle și reprezentanții comunelor de pe traseul Domașnea-Caransebeș, însă doar cei de la Armeniș au fost prezenți!
CARAȘ-SEVERIN – Spune senatorul Adrian Torma, care pregătește extinderea, modernizarea și dotarea vechiului spital, dar și construirea unui bloc și îmbunătățirea condițiilor oferite medicilor!
