REȘIȚA – În anumite dimineţi, în Reșița, tramvaiul revine pe străzi, însă momentan doar în scop de testare. Exact cum…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un șofer și patru mopediști, cu vârste între 21 și 41 de ani, care s-au ales cu dosar penal!
CARAȘ- SEVERIN – Peste 20.000 de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Cluj-Napoca pentru a susține candidatura lui Crin Antonescu la funcția de Președinte al României! Evenimentul a reunit membri și simpatizanți ai principalelor organizații politice care îl sprijină pe fostul lider liberal în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat!
FÂRLIUG – Norocul patrupedului și al familiei acestuia a stat în microcipul pe care animăluțul l-a primit la scurt timp după naștere!
REȘIȚA – S-au aprobat, cu aceeași maximă eficiență cu care ne-au obișnuit aleșii reșițeni, nu mai puțin de 41 de…
REȘIȚA – Transport Urban Reșița va scoate pe traseu, de Ziua Copilului, trei tramvaie care vor circula între orele 9-17!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea cartierului Micro 4. Proiectul, în valoare totală de 52.839.942 lei, va fi realizat în proporție de 98% din fonduri europene, contribuția Primăriei Reșița fiind de doar 2%!
REȘIȚA – Este îndemnul unui reșițean care a filmat cel mai recent acoperiș căzut de pe un bloc din municipiu. Vorbim astăzi despre un incident produs pe strada Ineu, care face legătura între Bulevardul Republicii și Parcul Copilului (fost Siderurgistului), din cartierul reșițean Govândari!
REȘIȚA – Astăzi, dis-de-dimineață, o echipă de muncitori de la Primăria Reșița a început lucrările la banca din granit unde o să fie amplasată statuia lui Constantin Lucaci, renumitul sculptor care a creat simbolul orașului – Fântâna Cinetică din Centrul Civic!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARAȘ-SEVERIN – Timp de 3 zile, inspectorii cărășeni de muncă au derulat 15 controale, fiind dispuse 26 de măsuri obligatorii de remediere, fiind aplicate avertismente!
CARAȘ-SEVERIN – Acțiune încheiată cu succes a salvamontiștilor de pe Muntele Mic, care au reușit să-l găsească pe bărbatul care s-a rătăcit aseară în Buza Nedeii din Munţii Țarcu!
CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu 18 ani, în presa cărăşeană a apărut primul site de ştiri al judeţului Caraş-Severin: CARAŞ ONLINE!
REȘIȚA – Reșița este reprezentată în acest sezon de o nouă echipă de fotbal feminin, ACS Sporting Banat, care va debuta miercuri, 11 septembrie, de la ora 14, împotriva formației Real Oltenia Craiova, în Cupa României! Partida se va disputa pe terenul sintetic din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia trasă de Camera de Conturi, în urma a 22 de acţiuni de audit efectuate anul trecut la diferite entități din județ!
REȘIȚA – Asta a susținut Elena Lasconi, candidatul Uniunii Salvați România (USR) la alegerile prezidențiale, revoltată de indiferența conducerii statului, luni după-amiază la Reșița, în cadrul unei conferințe de presă!
CARAȘ-SEVERIN – Județul mai are de dat 2 milioane de lei pentru stația nefuncțională, care, oriunde a mai fost montată, s-a dovedit a fi o catastrofă. Consumă prea mult curent pentru a produce oxigen de o puritate cu care aparatura nu funcționează!
CARAȘ-SEVERIN – La care se adaugă 609 de sancțiuni contravenționale aplicate celor surprinși încălcând normele rutiere! În cele 3 zile, în perioada 6-8 septembrie, au fost retrase și 13 certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru viteză excesivă (287)!
CARAŞ-SEVERIN – Succesul proiectului de reintroducerea în natură a zimbrilor din Munţii Ţarcu a trecut demult graniţele ţării. Le Monde, unul dintre cele mai importante cotidiene din Franţa, a publicat recent un reportaj despre comportamentul şi activităţile de monitorizare a acestor mamifere în pădurile de la Armeniş!
