Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Muntele Mic ar fi trebuit să fie, în această perioadă, una dintre stațiunile montane în care schiorii se bucură de zăpadă proaspătă și pârtii pregătite. În schimb, operatorul weSki se vede nevoit să își conserve instalațiile pentru încă opt luni, din cauza lipsei unui lac de acumulare și a obstacolelor birocratice impuse de administrația locală!

CARANSEBEȘ – E vorba de 29 de medici, asistenți, infirmieri și brancardieri, care vor fi angajați în perioada următoare la solicitarea șefului Compartimentului Primiri Urgențe (CPU), medicul Marian Cotoșpan, și a sindicatului Sanitas. Solicitarea a ajuns și pe masa aleșilor locali, care au avut de aprobat modificarea organigramei spitalului în acest sens!

VEST – În perioada 4-6 octombrie 2024, Casa Tineretului din Timișoara va găzdui o nouă ediție a Festivalului „LA PAS”, un eveniment dedicat hranei bune, culturii și sustenabilității. Organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, festivalul aduce împreună producători locali, artizani și oameni preocupați de sănătate, educație și mediu!