REȘIȚA – De această dată, organizatorul exercițiilor din poligonul Inspectoratului de Jandarmi este Centrul Militar Județean!
CARANSEBEȘ – Prima etapă a noului sezon al Diviziei A2 Vest a programat, în sala CSȘ, derby-ul dintre CSM Caransebeș și Poli Timișoara. Și de această dată a fost un meci al orgoliilor, chiar dacă Poli a vent cu o echipă alcătuită în majoritate din junioare!
CARAȘ-SEVERIN – Magistrații Curții de Apel Alba Iulia l-au scos din nou din arest pe procurorul Radu George Bucurică și au dispus internarea acestuia într-un spital de specialitate!
REȘIȚA – CSM Reșița încheie primele opt etape ale sezonului din Liga 2 cu o deplasare la CSC Dumbrăvița. Partida…
CARAȘ-SEVERIN – Gata, oameni buni! Putem să punem șlapii la păstrare, să mai lăsăm puțin bronzul să-și facă treaba și să scoatem din dulap hanoracul pe care l-am abandonat prin luna mai. Vara pare că și-a făcut bagajele și, în Caraș-Severin, toamna începe să bată serios la ușă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Luptătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au avut o evoluție foarte bună la Cupa României U20 la lupte libere, competiție desfășurată la Piatra Neamț. Sportivii reșițeni au urcat de patru ori pe podium, bilanțul fiind de două medalii de aur, una de argint și una de bronz!
CARANSEBEȘ – A fost doar un antrenament cu public al celor de la CSM Caransebeș, adevăratul lider, care s-a impus cu 9-0 în fața liderului de conjunctură, CSC Dalboșeț!
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut o victorie importantă în fața liderului CSM Slatina, iar antrenorul Dorinel Munteanu s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi. Tehnicianul a recunoscut că partida a fost una dificilă, așa cum se aștepta, dar a apreciat încrederea și determinarea jucătorilor, care au continuat să lupte până la final și au obținut toate cele trei puncte!
CARAŞ-SEVERIN – Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat vineri, la Reșița, un avertisment privind situația financiară a României și a susținut că viitorul guvern va trebui să facă rapid o rectificare bugetară!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un tânăr de 24 de ani care a putut fi oprit abia după folosirea dispozitivului „spike“, cu ajutorul căruia i-au fost sparte roțile, și după focuri de armă!
REȘIȚA – Performanță deosebită pentru sportul reșițean la Campionatul Mondial U20 de Lupte pe Plajă, competiție care s-a desfășurat la Katerini, în Grecia. Reșițeanul Brian Techerean a cucerit medalia de argint la categoria +90 de kilograme și a devenit vicecampion mondial!
CARAȘ-SEVERIN – Performanță pentru arbitrajul din Caraș-Severin! Ghiță Florin Scînteie, component al Lotului Național de Liga 1 la futsal, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027, la fotbal pe plajă. Nominalizarea reprezintă o premieră importantă pentru arbitrajul cărășean și o recunoaștere a muncii depuse de arbitrul originar din Moldova Nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria clubului. Formația cărășeană a încasat un categoric 10-0 în partida disputată în deplasare, cu Unirea Alba Iulia, în etapa a 6-a din Seria 7. Asta după ce, și la mijlocul acestei săptămâni, „lanterna roșie” a Seriei 7 din Liga 3 pierduse fără drept de apel pe teren propriu, 0-3 cu Metalurgistul Cugir!
CARAȘ-SEVERIN – Schimbarea formei juridice din SRL în SA ar trebui să faciliteze completarea finanțării proiectului „Dezvoltarea zonei turistice Semenic“!
CARAȘ-SEVERIN – DN6 și proiectul autostrăzii care ar urma să lege zona Craiovei de Lugoj au fost readuse în discuție vineri, la Reșița, în cadrul conferinței de presă susținute de Sorin Grindeanu. Fost ministru al Transporturilor și actual președinte al PSD, Grindeanu a fost întrebat despre situația DN6, în contextul numărului mare de accidente și tragedii produse de-a lungul anilor pe acest traseu, ultimul chiar joi!
REŞIŢA – Drumețiile din cadrul evenimentului „AlerGând la Pădure XII“ revin și în acest an la Reșița, în 24 octombrie, cu două trasee care îi invită pe participanți să descopere orașul dintr-o perspectivă diferită. Cele două experiențe propuse combină natura, istoria și patrimoniul industrial al municipiului!
CARANSEBEȘ – Trupa lui Leo Doană n-a avut milă de băieții lui Alin Negrea, veniți într-o formulă restrânsă, cu mai mulți absenți, pe terenul din Balta Sărată!
