REȘIȚA – Dacă tot se va deschide în curând noul drum din Mociur, vor putea începe și lucrările mult așteptate!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
CARAȘ-SEVERIN – Ca volum, cantitățile îndepărtate din albiile cursurilor de apă au depășit, până în septembrie, 70.000 mc!
CARAȘ-SEVERIN – Ediția a XXIV-a a Cupei Hercules la lupte libere și feminine a avut loc la finalul săptămânii trecute, competiție la care s-au întrecut mici sportivi din România, Bulgaria și Republica Moldova. Turneul internațional s-a desfășurat la Băile Herculane și a fost organizat de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, CSȘ Reșița și CSM Reșița, în parteneriat cu primăria orașului stațiune!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – AquaCaraș își reconfirmă rolul activ în susținerea comunității din Caraș-Severin și investește, din nou, în viitorul județului, sprijinind educația și excelența în rândul tinerilor!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, două au vizat incendii la locuințe, iar alte șapte au fost de vegetație!
CARAȘ-SEVERIN – La nivel declarativ, oficialul a împărțit și primit mulțumiri, însă atâtea urări de bine printre trandafiri nu puteau trece și fără ceva spini…
CARAȘ-SEVERIN – Filialele clubului Mundo sunt în plină pregătire și au disputat în această perioadă mai multe jocuri amicale împotriva echipelor din județele învecinate!
CARAȘ-SEVERIN – Patru dintre acestea s-au produs la locuințe, în vreme ce 12 s-au manifestat la vegetația uscată!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac a vorbit despre plafonarea prețurilor la cele două utilități, care altfel ar dubla povara fiecărei familii!
REȘIȚA – E vorba despre reabilitarea Liniei CF Reșița Nord – Voiteni, probabil preluată de CFR Infrastructură!
REȘIȚA – Cristi Bobar îi va exclude din club pe juniorii care au contracte cu CSM Reșița și care nu se prezintă la antrenamentele echipei mari! Acest lucru nu este o noutate: în trecut au mai fost situații în care unii fotbaliști nu s-au prezentat în cantonamentul echipei mari și au preferat apoi să joace în ligile de la județ!
TURNU RUIENI – Isprava aparține unui grup de trei bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani, care ar fi fost surprinși, în noaptea de 21 februarie, la furat carburant din rezervoarele a trei utilaje de deszăpezire, staționate în parcări pe marginea drumului, pe raza comunei Turnu Ruieni, pe DJ 608A, spre Muntele Mic!
BĂNIA – Alexandru Albu, primarul comunei, a oferit detalii despre proiectele în desfășurare, subliniind investițiile realizate și provocările întâmpinate. Primul și cel mai important proiect este acela de canalizare și stație de epurare!
CARAȘ-SEVERIN – Accidente au fost atât pe Muntele Mic, cât și pe Semenic, de la entorse și luxații până la un turist decedat din cauza unui atac de cord!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat duminică, 23 februarie, cu scorul de 1-0 barajul cu Unirea Alba Iulia și va juca acasă în sferturile Cupei României cu câștigătoarea dintre Poli Iași și Hermannstadt! În minutul 20, Tucaliuc a fost faultat în careu, iar Jerdea a transformat penalty-ul și a marcat astfel singurul gol al întâlnirii!
VERMEȘ – Sicriul a fost furat după ce autorul auzise că acesta ar ascunde bunuri de valoare. Tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte a fost identificat de polițiști!
