CARAȘ-SEVERIN – Proiectul „Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență“ a fost semnat, la sfârșitul anului trecut, de președintele Consiliului…
REȘIȚA – Două persoane de circa 70 de ani, bărbat și femeie, au suferit arsuri pe 40, respectiv 20% din suprafața corpului. Totul ar fi pornit de la o acumulare de gaze produsă din cauza racordării defectuoase a unei butelii!
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, donarea către Municipiul Bălți din Republica Moldova a unor obiecte de mobilier școlar scos din uz de la patru unități de învățământ care au fost modernizate cu fonduri europene!
CARANSEBEȘ – Dacă prin alte orașe s-au pierdut banii primiți de la Ministerul Sănătății pentru modernizarea spitalelor, la Caransebeș, în schimb, managerul Bhupinder Singh a cheltuit cu folos cele 6 milioane de lei!
REŞIŢA – Au început pregătirile pentru un nou șantier în oraș. Din aprilie se va lucra la reabilitarea drumului din…
REȘIȚA – În onoarea matematicianului Ciprian Foiaș, născut la Reșița, americanii vor decerna anual un premiu care îi va purta numele!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CONSTANTIN DAICOVICIU – Comuna va fi, pe 28 august 2025, gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Național Concurs de muzică populară ”Nicu Anghel Ministeru”, un eveniment dedicat tinerilor interpreți din întreaga țară. Manifestarea culturală va avea loc în localitatea Maciova și își propune să promoveze și să descopere noi talente în muzica populară românească!
CARAȘ-SEVERIN – Sunt tot mai mici speranțele finanțării de peste 200 de milioane de euro, iar șeful județului îi cere primarului Nelu Popa să-și intensifice eforturile de convingere pe lângă prietenul său, primul ministru Ilie Bolojan, dar și lui Marcel Vela și lui Andrei Plujar, să facă lobby-ul necesar pentru noul spital!
REȘIȚA – Deocamdată sunt doar 300: în intersecțiile importante, în tramvaie și autobuze, precum și în stațiile acestora!
CIUDANOVIȚA – Comuna Ciudanovița intră într-o etapă de modernizare accelerată, cu proiecte majore pregătite pentru lansare în perioada imediat următoare!
CARAȘ-SEVERIN – Cupa „MIADO’S”, ediția a IX-a, la judo s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Sibiu, acolo unde au participat în jur de 700 de sportivi de la cluburi din Ungaria și România!
CARAŞ-SEVERIN – Şi asta ca urmare a reclamațiilor venite de la locatarii de pe strada Ion Corvin, acolo unde zburătoarele s-au adăpostit după ce a ars acoperişul clădirii Prefecturii!
ZORLENȚU MARE – Lucrările agricole derulate în această perioadă au dus la dezgroparea muniției de război!
CARAȘ-SEVERIN – Este în toi săptămâna de acțiuni pe linie de viteză, ce culminează în cele 24 de ore ale zilei de 9 aprilie cu operațiunea Speed Marathon (Maratonul Vitezei). De-a lungul perioadei 7-13 aprilie, polițiștii rutieri folosesc toate echipamentele de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare, aflate în dotarea inspectoratului!
VĂLIUG – Alin Marcu, viceprimarul din Văliug, ne-a spus prioritățile din comună. Prima vizează lucrările la Căminul Cultural din Văliug, care sunt aproape de final, iar autoritățile speră să fie gata chiar înainte de 1 Mai!
REȘIȚA – Lucrările de reabilitare a infrastructurii degradate din zona Calea Caransebeșului și Piața Tricolorului au fost scoase la licitație. Ofertele pentru execuția intervențiilor care se vor întinde pe durata a 15 luni și al căror cost total estimat este de la 41 mil. lei (incluzând modernizarea Parcului Tricolorului) sunt așteptate până miercuri, 7 mai!
CARAȘ-SEVERIN – Vin vești bune de pe râul Timiș! Castorul, o specie-cheie, și-a reluat locul în ecosistem, anunță cei de la Rewilding România, după mai multe monitorizări în zona comunei Teregova!
CARAȘ-SEVERIN – Demersurile deputatului social-democrat Silvia Mihalcea au dat, astăzi, rezultate!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a nu s-a împiedicat nici de ocupanta locului 2, Starigrad Karasevo, impunându-se cu 2-0, după ce la pauză scorul era alb!
