CARAȘ-SEVERIN – Deputatul PSD Marius Isac a participat la Jerusalem Prayer Breakfast 2026, eveniment internațional desfășurat la Mar-a-Lago (SUA), care…
REȘIȚA – Centenarul CSM Reșița nu reprezintă doar un moment aniversar pentru unul dintre cele mai importante cluburi din vestul țării, ci și un punct de plecare pentru proiectele de viitor ale fotbalului reșițean. Vizita la Reșița a președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a adus la aceeași masă conducerea FRF și autoritățile locale și județene, într-o discuție concentrată pe dezvoltarea clubului din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii caută proprietarul unei sume de bani ce a fost găsită în apropierea sediului Poliției județului!
ADVERTORIAL. Grupul Maxagro își reconfirmă poziția de lider regional, fiindu-i recunoscute și apreciate performanțele în agricultură, construcții și comerț!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va primi 121 de ambulanțe de tip C produse de Deltamed, echipate…
MOLDOVA NOUĂ – Într-o sinistră joacă de-a justiția, magistrații din Clisură, care l-au arestat, l-au și eliberat pentru ca acum să-l aresteze din nou. Asta după ce într-o noapte a incendiat mașina victimei, iar mai apoi a revenit, în altă noapte, s-o amenințe cu un cuțit!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a obținut o victorie importantă la Dognecea, scor 1-0, într-un meci extrem de disputat, decis în prelungiri!
REȘIȚA – Una dintre ele a rămas încarcerată. Evenimentul s-a produs aseară, în zona stației de epurare a urbei, în zona Câlnic, spre Moniom!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, explicând cum s-a reușit ca investițiile în dezvoltare să depășească în sfârșit cheltuielile de funcționare ale administrației!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru a prelua obiectivul, în vederea reabilitării pe bani europeni, administrația județeană are nevoie de o hotărâre de guvern!
REȘIȚA – Este concluzia trasă de vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Crina, vizavi de incendiul care a ridicat suspiciuni și dezbateri pe rețelele de socializare, cum că ar afecta structura de rezistență a edificiului!
BOCȘA – Oamenii legii au fost mușcați de mâini și picioare, când încercau să imobilizeze un bărbat care făcuse scandal, distrugând interiorul unui local din Bocșa, apoi a încercat să intre în locuința unei femei din oraș. După tot circul, omul s-a dus acasă, unde a și fost găsit de cei trei agenți!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Flavius Stoican pornește luni către reluarea pregătirilor pentru returul din Liga 2!
CARANSEBEȘ – Administrația județeană are nevoie de proiectul tehnic până în 11 februarie, termenul limită pentru depunerea proiectului de reabilitare și modernizare ce valorează 5 milioane de euro!
REȘIȚA – E valabil la Reșița, începând din acest an, dar nu oriunde, nu oricum, nu pentru oricine și nu pentru orice autoturism!
REȘIȚA – Ghișeele Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Reșița s-au deschis vineri pentru contribuabili, iar prima zi de încasări a decurs peste așteptări, fără incidente sau situații tensionate. Potrivit Mariei Țugmeanu, șefa Direcției, activitatea s-a desfășurat într-un climat normal și civilizat, în ciuda aglomerației specifice începutului de an fiscal!
REȘIȚA – Primăria Municipiului Reșița a demarat intervenții de urgență pentru îndepărtarea țurțurilor formați pe clădiri, în contextul fenomenului de îngheț–dezgheț care pune în pericol siguranța pietonilor!
CARAȘ-SEVERIN – Asta, în tabloul județean al autoturismelor aflate la prima lor înmatriculare în țară pe parcursul anului 2025!
