CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii caută proprietarul unei sume de bani ce a fost găsită în apropierea sediului Poliției județului!
„La data de 11.05.2026, pe raza municipiului Reșița, în proximitatea sediului Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, a fost găsită abandonată o sumă de bani. Persoana care consideră că este proprietarul sumei este rugată să se adreseze Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, având asupra sa: documentul de identitate; cererea de restituire completată cu descrierea exactă a sumei pierdute. În situația în care cererea nu poate fi depusă personal, aceasta poate fi transmisă prin e-mail, împreună cu copia actului de identitate, la adresa: [email protected]. Reamintim faptul că revendicarea fără drept a unor bunuri sau sume de bani constituie infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 326 Cod Penal.“, transmite Poliția județului.
Demn de menționat este faptul că, potrivit legii, dacă bunurile găsite nu sunt revendicate în termen de 6 luni de la data predării acestora către organele de poliție, găsitorul este îndreptățit să solicite intrarea în posesia lor. În cazul de față, în posesia sumei găsite!
JCS-A.M.
