Caraş-Severin, Romania
REȘIȚA – Două unități de tip fast-food, Yam-Yam și Europa, situate pe Aleea Dacia din Reșița, au fost desființate în aceste zile, în cadrul unui proiect de reorganizare și modernizare a zonei. Terenul a fost concesionat unui nou agent economic în urma unei proceduri de licitație. Proiectul este realizat în colaborare cu Primăria Reșița și prevede dezvoltarea unui nou spațiu comercial modern!
Caraş-Severin, Romania








Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Jucătoarea ajunsă nu demult până pe locul 56 WTA (performanță la care puține tenismene pot spera) s-a întors acasă și îi va iniția pe cei mici în tainele sportului alb, în cadrul Clubului Sportiv Municipal Caransebeș. Antrenamentele se vor desfășura de două ori pe săptămână la Sala Polivalentă din cartierul Pipirig, iar Patricia Țig îi așteaptă pe copii să le împărtășească din experiența ei de jucătoare de performanță, cu două titluri și alte câteva finale în circuitul WTA!