REȘIȚA – Bilanțurile lor contabile, conturile de profit și pierdere au fost aprobate în ședința de săptămâna trecută, fără discuții!
Dezbaterea celui de-al doilea punct de pe ordinea de zi, cel care a vizat aprobarea bugetului și a cheltuielilor legate de proiectul „Construire Campus Dual Integrat Banatul Montan Reșița“, a epuizat rezerva de atenție a consilierilor municipali, astfel că aceștia nu au ridicat nicio obiecție și nici n-au manifestat vreo abținere sau opoziție la aprobarea bilanțurilor Agenției de Dezvoltare Locală Reșița SA, Transport Urban Reșița SRL și Piețe Reșița SRL.
O nedumerire a consilierului Bogdan Gaiță referitoare la „Ce se găsește, ce se întâmplă la Centrul Multifuncțional (foto)?“, administrat de ADLR, a fost lămurită pe dată de viceprimarul Daniel Călin. „Acolo este program sportiv aproape în fiecare zi, echipa Nera Bogodinț a închiriat 3 ore pe zi și face antrenamente. În plus, sunt vernisaje, prezentări de carte și alte evenimente publice ale Primăriei, în folosul comunității. Cheltuielile cu iluminatul nu reprezintă acum un cost, iar obiectivul nostru este ca până în iarnă, când va trebui să plătim încălzire, să-l avem ocupat. Avem în lucru un contract cu ADR Vest care vrea să preia tot etajul 1 și să facă acolo un centru de dezvoltare și testare a afacerilor. Vor suporta costurile pentru spațiile respective și avem deschidere pentru oricine vrea să facă acolo ceva, o activitate. La ultimul etaj avem și acolo programate câteva evenimente, avem și acel amfiteatru.“, a explicat el.
Cât despre Blocul Fetelor, Călin a explicat că acesta se autosusține din activități, în timp ce la Școala Pittner, chiar dacă nu sunt atâtea activități, există rentabilitate prin mutarea în spațiu a Bibliotecii Municipale.

Revenind însă la proiectul de hotărâre aflat pe masa consilierilor, reținem că acesta prevedea și aprobarea unei pierderi de 8.555 lei în exercițiul pe 2025. E drept că, față de bugetul aprobat (652.050 lei venituri și 651.861 lei cheltuieli) cel raportat a fost substanțial diferit (723.170 lei venituri și 731.725 lei cheltuieli), dar diferența, într-un sens sau altul, putea fi observată la o simplă răsfoire, sau în urma unui telefon.
În ceea ce privește bilanțul TUR, nu știm ce s-a aprobat, dar e de presupus că știu consilierii care au studiat anexele la HCL. Care anexe, conform uzanței, nu sunt puse la dispoziția presei. Cum la data redactării materialului nici pe site-ul Ministerului Finanțelor nu a apărut bilanțul TUR pe 2025, vom reveni.
La Piețe Reșița în schimb a apărut bilanțul și confirmă ceea ce prezenta și raportul: 210.849 lei pierdere. Și mai în viteză a trecut aprobarea bugetului de venituri pe anul 2026 și a bilanțului contabil pe anul 2025 al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Banatul Montan. Deocamdată nu știm care îi este bugetul, dar vom afla odată cu publicarea HCL și a anexelor. În schimb știm, de la Ministerul Finanțelor, că ITI – BM a avut venituri totale de 433.774 lei și cheltuieli totale de 390.640 lei, rezultând un excedent de 43.134 lei. Nu profit, pentru că activitatea celor 5 persoane de aici nu este de natură comercială și nu urmărește un scop patrimonial.
JCS-Walter Fleck
