REȘIȚA – CSM Reșița a trecut duminică, 30 martie, cu scorul de 38-32 (15-12) de CSM Alexandria, în etapa a…
REȘIȚA – Performanța școlară a fost celebrată, vineri, 18 iulie, printr-un gest concret de recunoaștere și susținere din partea companiei AquaCaraș. În cadrul unui eveniment organizat la sediul societății, 11 elevi din județul Caraș-Severin, care au obținut media generală de 9,80 și peste la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, au fost recompensați cu câte 2.500 de lei fiecare!
REȘIȚA – Antrenorul celor de la CSM Reșița a oferit primele impresii legate de cantonamentul din Slovenia, unde fotbaliștii se pregătesc în niște condiții foarte bune!
REŞIŢA – Măsura face parte din strategia municipalității de sprijinire a educației și de încurajare a utilizării transportului public!
CARAȘ-SEVERIN – Azi, 5 februarie, este sărbătorită cea de-a 80-a aniversare a editorului cărășean al cărui nume este aproape indisolubil…
CARANSEBEȘ – Săptămână trecută a fost una plină pentru personalul aeronautic din Inspectoratul General de Aviație, când echipajele de zbor au efectuat 81 de misiuni în slujba cetățenilor, desfășurate pe întreg teritoriul național. Majoritatea au constat în salvarea de persoane aflate în dificultate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) anunță desfășurarea unor lucrări de întreținere și intervenție în noaptea de miercuri spre joi, 16 spre 17 iulie, pe linia de tramvai din zona centrală a orașului. Intervențiile vor avea loc între orele 23:30 și 05:00, pe tronsonul cuprins între Podul Intim și Piața Republicii!
REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
CARAȘ-SEVERIN – … și alte 5 hectare de teren. Toate în urma unor incendii de vegetație produse la Bocșa și Mehadia!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut fără probleme de FC Metaloglobus București în prima etapă de play-off! Rosso-nerii au câștigat joi, 27 martie, cu scorul de 4-0, după un joc la discreția echipei din Valea Domanului!
BOZOVICI – Un proiect medical de amploare prinde contur în comuna Bozovici, unde primarul Adrian Stoicu a anunțat finalizarea achiziției echipamentelor pentru un ambulatoriu nou!
REȘIȚA – Urmează Vila Veche și Vila Roșie, recent achiziționate de la UCMR, promite primarul Ioan Popa!
CARAȘ-SEVERIN – Marcel Vela, deputat și președintele PNL Caraș-Severin, a transmis un mesaj de apreciere și susținere pentru artiștii din întreaga țară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită azi!
REȘIȚA – Chiar dacă primăvara își face apariția cu zile ploioase, iubitorii de mișcare pot profita din nou de bicicletele din oraș. Reșițenii vor avea din nou acces la serviciul de bikesharing începând cu 1 aprilie, o veste bună pentru cei care preferă o alternativă rapidă și ecologică pentru deplasările prin oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Năstrușnica propunere îi aparține consilierului județean Ioan Crina, care nu vrea „catastrofa“ concedierii pentru angajații forului!
CARAŞ-SEVERIN – Dintre toate afecțiunile cronice, bolile și tulburările mintale au înregistrat cea mai mare creștere, de aproape 20%, în perioada 2019-2024!
CARANSEBEȘ – Fetele antrenate de profesoara Laura Andrei au reușit să se califice la turneul final după cele două victorii înregistrate în sala CSȘ, cu LPS Bihorul Oradea (3-2) și CSȘ Bacău (3-1). O performanță pentru tinerele voleibaliste de la CSȘ Caransebeș, mai ales că cele mai multe sunt sub vârstă (U19), fiind eleve de clasa a IX-a!
REȘIȚA – Primul pas spre Superligă începe cu Metaloglobus! CSM Reșița va întâlni joi, 27 martie, de la ora 17:30, la Clinceni, formația FC Metalogobus București, în prima etapă din play-off! Partida va fi în direct pe DigiSport 1 și PrimaSport!
ADVERTORIAL. În data de 26 martie 2025, echipa Maxagro a avut ocazia să participe la Lansarea LearnX Lab, un spațiu revoluționar dedicat inovației în educație prin Inteligență Artificială și Realitate Extinsă. O experiență impresionantă, care ne confirmă că viitorul este deja aici! Şi pentru că își doresc să crească împreună cu tehnologia, caută un Specialist IT / Programator talentat să li se alăture!





