CARAȘ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne crede că, prin această decizie, Banatul Montan poate deveni o emblemă pentru toată România!
VOISLOVA – Adică trei volume pentru care Firuț Mihuț îmbină munca în administrație cu scrisul. Asta deoarece lucrează în administrația locală din 2002, în prezent fiind consilierul primarului din Zăvoi!
SUBMARGINEA – Incidentul s-a petrecut vineri noaptea, Poliția Caransebeș fiind anunțată de producerea omorului! Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că pe marginea carosabilului zăcea un bărbat, lângă cadavru găsindu-se alți doi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – De data aceasta vorbim de primarul Mălăiescu și de constructorul Bejeriță, și nu de ce doi colegi în PSD Caraș-Severin!
REȘIȚA – În valoare de 1,8 milioane lei, proiectul de reabilitare a artezienei din centrul Reșiței a demarat încă din primăvară!
REȘIȚA – Deoarece trenul cu hidrogen e prea scump, cel cu acumulatori l-a „sedus” pe primarul Reșiței într-o vizită la Szeged. Acolo unde Ioan Popa și o echipă de la Metroul SA au văzut o cale ferată de 35 km care leagă orașul de o stațiune balneară din sudul Ungariei!
CARAŞ-SEVERIN – Se lucrează pe mai multe drumuri județene, iar vizitele făcute în teren de preşedintele Consiliului Judeţean, pentru a verifica lucrările, continuă!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă primele zile ale lunii mai au început cu o zi liberă şi cu un weekend, solicitările de şomaj tehnic nu au contenit să fie transmise!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul de Interne spune că un poliţist care păzeşte un parc nu poate avea un salariu mai mare decât unul care îşi riscă viaţa!
REȘIȚA – Dorinel Munteanu consideră că-i poate aduce pe jucătorii Reșiței într-o formă bună în trei sau patru săptămâni!
CARAŞ-SEVERIN – Este de părere prim-procurorul cărăşean Laura Gabriela Iancu, potrivit căreia mentalitatea oamenilor suferă schimbări de la o săptămână la alta. Însă doar respectând regulile putem trece cu bine de pandemie!
MĂURENI – Şi asta pentru că au mai fost reabilitate câteva străzi din comună, unele dintre ele fiind cândva aproape impracticabile.
CARANSEBEŞ – Nu e vorba de vreo „misiune imposibilă“ dintr-un film cu spioni mascaţi, ci de o misiune de inspecţie neanunţată la noul centru de carantinare din Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN – Caraş-Severinul a trebuit să deschidă, duminică seara, încă un centru de carantinare, la un hotel din Caransebeș, după ce în weekend au venit în judeţ o sută de „repatriaţi“!
CARAŞ-SEVERIN – Afirmaţia îi aparţine ministrului de Interne, Marcel Vela, şi a fost făcută în contextul în care a fost întrebat de Jurnal de Caraş-Severin dacă are încredere politică în cei doi, mai ales ştiind că într-o zi el, Vela, nu va mai fi ministru!
REŞIŢA – Minunea se va întâmpla după 15 mai când, potrivit primarului Reşiţei, cel puţin zona Banatului de Munte este pregătită pentru asta!
