CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii cărăşeni ne-au vorbit despre acţiunile în care au fost angrenaţi de la începutul acestei luni, pe listă…
CARAȘ-SEVERIN – După mai multe amicale disputate și aducerea mai multor jucători noi, Progresul Ezeriș este cu gândul la startul sezonului de primăvară!
REȘIȚA – Evenimentul organizat de Asociația Prietenii Munților și Centrul UBB are loc în 2-4 martie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Aproape 13 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea unității de învățământ din Reșița. Investiția a fost finanțată din fonduri europene prin REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020!
REȘIȚA – 30 martie, ziua marii finale pentru premiile de 2.500 de euro, respectiv 7.500 de euro. Ne referim la programul educațional gratuit, creat și inițiat în luna ianuarie de Cristian Onețiu!
CARANSEBEȘ – Deschis deja, ca să prindă comercianții și Ziua Îndrăgostiților, târgul a venit în acest an cu prețuri mai mari pentru închirierea căsuțelor și amplasamentelor pentru corturi și măsuțe. Prețuri aprobate recent în consiliul local, nu fără discuții!
CARANSEBEȘ – Candidatul PSD Caraș-Severin pentru Camera Deputaților a votat, ca de fiecare dată, la Caransebeș, la secția de la Școala Generală 2, acolo unde a venit împreună cu soția și fiul lor!
REȘIȚA – Dorința lui Valentin Armașu, candidat PER pentru Camera Deputaților, este aceea ca județul Caraș-Severin să fie unul prosper pentru fiecare cetățean!
CARANSEBEȘ – Deputatul care acum vizează un loc de senator din partea PSD Caraș-Severin a venit singur la vot, la una din secțiile de votare de la fosta Școală Generală 7 din Caransebeș!
CARANSEBEȘ – Candidatul PNL la Camera Deputaților a votat în cursul dimineții în municipiul de pe Timiș și Sebeș, la secția de votare de pe strada Nicolae Bălcescu, lângă Poliția Locală!
CARAȘ-SEVERIN – De la Poliția județului am putut afla că procesul de votare a început fără probleme la toate secțiile din județ!
REȘIȚA – Primarul Reșiței, Ioan Popa, a votat în dimineața alegerilor la Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” pentru a se întregi un ansamblu!
REȘIȚA – Candidatul Alianței USR-Plus, Andrei Plujar, a votat pentru schimbarea clasei politice și își dorește o Românie altfel, cu altfel de politicieni!
CARANSEBEȘ – Ministrul Afacerilor Interne și candidatul PNL la Senat a votat în această dimineață, la ora 7, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, fiind primul care și-a exprimat opțiunea de vot din cei peste o mie de alegători înscriși pe liste la această secție de votare!
CARAŞ-SEVERIN – Secțiile de votare se deschid la ora 7 şi se închid la ora 21. În judeţul nostru, peste 290 de mii de alegători sunt aşteptaţi să îşi aleagă deputații și senatorii pe care îi vor trimite în Parlamentul României!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat anul 2020 cu o victorie, după ce a trecut sâmbătă, 5 decembrie, cu scorul de 2-0 de Ripensia Timișoara!
