POJEJENA – Susținută de arheologii Muzeului Banatului Montan, activitatea li s-a adresat elevilor Școlii Gimnaziale „Atanasie Cojocaru“ din localitate!
LIUBCOVA – Verificările declanșate în urma sesizărilor privind o posibilă exploatare ilegală de agregate minerale în zona comunei Berzasca s-au concretizat cu deschiderea unui dosar penal!
CARAȘ-SEVERIN – Aproximativ 200 de iubitori ai jazzului au gătit și au degustat preparate tradiționale bănățene, într-un atelier dedicat patrimoniului culinar al Banatului istoric!
REȘIȚA – Trei tineri le-au trezit suspiciuni jandarmilor, unul dintre ei având asupra sa o folie de aluminiu cu materii vegetale verde-oliv, cu miros înțepător!
REȘIȚA – Reșița Stairs Challenge 2026 revine pe 4 aprilie cu una dintre cele mai spectaculoase provocări sportive urbane din…
CARAȘ-SEVERIN – … dar și pe măsuri de sprijin real pentru categoriile vulnerabile. Asta consideră șeful CJ, Silviu Hurduzeu, raliindu-se solicitării transmise premierului Ilie Bolojan, de președintele PSD, Sorin Grindeanu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BANAT – Luni, 13 iulie, începe una dintre cele mai ample operațiuni de salvare a patrimoniului rural din ultimii ani. O gospodărie veche de aproape 200 de ani din satul Gârliște va fi demontată piesă cu piesă și reconstruită la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara!
REȘIȚA – Un imobil a fost cuprins de flăcări, iar pompierii militari au reușit să-l localizeze, intervenind pentru stingerea acestuia!
BERZASCA – Scandalul izbucnit în jurul lucrărilor la viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Berzasca capătă noi dimensiuni. După ce în spațiul public au apărut informații că la terasamentul investiției ar fi fost folosite agregate extrase ilegal din albia râului Liubcova, fiind sesizate mai multe instituții abilitate, primarul comunei, Petru Furdui, a oferit un punct de vedere amplu pentru CAON!
CARAȘ-SEVERIN – Descoperirea surprinzătoare a fost făcută de un localnic în timpul unei demolări, astfel că a fost nevoie ca o echipă pirotehnică să supravegheze lucrările. Iar vehiculul a luat foc în timpul deplasării pe DJ 582, în zona comunei Slatina Timiș!
CARAȘ-SEVERIN – Reșița își onorează simbolurile naționale și îi pune la loc de cinste pe titanii culturii românești care au făcut cinste și Banatului. După episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu, martir al Bisericii în temnițele comuniste, va fi onorată și o altă personalitate care a contribuit, semnificativ, la apropierea poporului român de lumina cărții: cărturarul Corneliu Diaconovici, cel de numele căruia se leagă publicarea primei Enciclopedii a culturii românești!
VEST. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot mai clar o tensiune structurală: pe de o parte, scăderea populației tinere reduce baza tradițională de studenți; pe de altă parte, piața muncii cere competențe din ce în ce mai dinamice, greu de livrat prin modele educaționale rigide. Raportul OECD Skills Summit 2026 vine să confirme că această tensiune nu este locală, ci sistemică, afectând majoritatea economiilor dezvoltate, în contextul îmbătrânirii populației și…
REȘIȚA – Unul dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului industrial din Reșița, Furnalul nr. 2, se află în centrul unor negocieri între Primărie și Artrom Steel Tubes, în vederea preluării și reconversiei sale într-un obiectiv cultural și turistic!
BĂILE HERCULANE – Cei doi ar fi intrat de mai multe ori în incinta unității cu activitate suspendată, de unde au furat ce le-a picat la mână, de la panouri electrice, până la pături, veselă și mobilier!
REȘIȚA – Bunurile, în valoare de aproximativ 16.000 de lei, suspectate a fi contrafăcute, au fost indisponibilizate de polițiștii cărășeni!
REȘIȚA – Fotbalistele de la Sporting Banat, care joacă pentru CSM Reșița, s-au impus clar, scor 3-0, în partida disputată împotriva formației KSE Târgu Secuiesc, într-un meci care a avut două reprize distincte ca desfășurare!
REȘIȚA – Campionatul Național de înot de la Otopeni s-a încheiat după cinci zile intense de concurs, în care sportivii de la Dinamo au avut evoluții remarcabile, confirmând forma excelentă a uneia dintre cele mai puternice echipe din natația românească!
CARAȘ-SEVERIN – Două treimi dintre 28 de titulari de ATR din județ au trecut în 2024 „zero“ în dreptul rubricilor angajați, cifră de afaceri și profit!
REȘIȚA – Administrația locală din Reșița accelerează lucrările pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din oraș: bobul de vară care va face legătura între Poiana Golului și zona centrală. Potrivit autorităților, instalația ar urma să fie deschisă publicului în luna iulie!
