CARAȘ-SEVERIN – Protagoniștii schimbului de replici sunt primarul liberal al Reșiței, Nelu Popa, și deputatul social-democrat Marius Isac!
BOCȘA – În mijlocul verii, când Biserica îl cinstește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Vasiova din Bocșa își deschide porțile pentru două zile de rugăciune, liniște și comuniune duhovnicească!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț se pregătește deja pentru primul sezon din istoria clubului în Liga 3 și a oficializat primul transfer al acestei veri. Gruparea cărășeană a anunțat că mijlocașul reșițean Bogdan Szijj va evolua în tricoul alb-verde în noua ediție de campionat!
CARAȘ-SEVERIN – … să poată deveni dintr-un vis o realitate care să valorifice potențialul turistic imens al județului, aducând totodată și dezvoltare economică!
REȘIȚA – Administrația locală a lansat un sondaj public chiar pe pagina oficială de Facebook, prin care le cere cetățenilor…
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul campaniei „Luna plantării arborilor”, ce se va desfăşura până în 15 aprilie, Direcția Silvică Caraș-Severin va regenera în acest an 410 hectare de fond forestier proprietate publică a statului. Ieri, acţiuni de plantare au avut loc la Oţelu Roşu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august 2026, iar odată cu deschiderea înscrierilor pentru cea de-a patra ediție, atenția se îndreaptă și spre patrimoniul cultural rural din Caraș-Severin!
REȘIȚA – Aceasta, începând cu data de 1 iulie, odată cu creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată!
REȘIȚA – Consiliul Local a stabilit de curând modalitățile, situațiile și condițiile în care poate lua măsuri de asistență socială în astfel de cazuri!
CARAȘ-SEVERIN – România îi celebrează, pe 29 aprilie, pe veteranii de război, în semn de respect pentru sacrificiul și eroismul prin care au contribuit la apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a țării!
REȘIȚA – Vești bune pentru reșițenii care vor să evadeze din agitația orașului chiar de Ziua Muncii. Vineri, 1 Mai 2026, administrația Piețelor din Reșița redeschide „La Șură. Loc splendid“, spațiul de relaxare aflat la doar 14 kilometri de municipiu, cunoscut pentru atmosfera liniștită și apropierea de natură!
CARAȘ-SEVERIN – Necesarul stabilit conform legislației are în vedere asigurarea unui medic de familie la 1.800 de persoane!
REȘIȚA – CSM Reșița traversează un moment delicat atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. După două înfrângeri consecutive care au tensionat atmosfera din Valea Domanului, conducerea clubului trage un semnal de alarmă și cere reacție imediată din partea jucătorilor!
CARANSEBEȘ – C.S. Energetica C.S.M. Caransebeș s-a remarcat prin rezultate deosebite la ediția a IV-a a competiției Cupa „Judo Napoca”, desfășurată în weekend, la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit peste 570 de sportivi din România și Republica Moldova, confirmând nivelul ridicat al întrecerii!
CARANSEBEȘ – Protagonistul incidentului, un bărbat de 39 de ani din Caransebeș, s-a ales cu dosar penal după ce avea acasă alți doi pui cu cozile tăiate, fără microcip!
CARAŞ-SEVERIN – Actualul subprefect va ocupa funcţia pe care a mai ocupat-o: aceea de prefect al judeţului Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit prefectului, deși s-a discutat despre demisii la nivelul conducerii PSD, nu a fost stabilită însă și o dată anume sau alte detalii tehnice!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului urmărește îndeaproape lucrările de 5 milioane de euro din cea mai mare zonă verde a municipiului, derulate pe fonduri europene, prin ADR Vest!
CARAȘ-SEVERIN – A fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 5,37 de milioane de lei, pentru înființarea unității speciale de supraveghere și tratament a acestor pacienți, la Staționarul 1 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița!
