CARAȘ-SEVERIN – Reșița a trăit azi o zi încărcată de emoție și simbolism, în care arta, memoria și identitatea locală…
CARAȘ-SEVERIN – Folosirea focului a distrus vagonul de tren care era dezafectat, garat în depoul din Oravița. Autoturismul ar fi ars în urma unui scurtcircuit!
CARAȘ-SEVERIN – Bune practici și proiecte de succes prezentate în cadrul conferinței organizate de Muzeul Banatului Montan din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Deputata social-democrată Silvia Mihalcea anunță deschiderea înscrierilor pentru Programul Național de susținere a Fertilizării In Vitro (FIV) –…
CARAȘ-SEVERIN – Tone de ambalaje de băuturi, returnate în august. E vorba despre 436.337 kg de plastic, metal și sticlă care, reciclate, vor putea fi reintroduse în circuitul economic!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST. Un proiect finanțat de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) susține dezvoltarea unui parteneriat strategic între Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) și Universitatea Tehnică din Deggendorf (THD), deschizând noi direcții de colaborare în învățământul orientat spre practică, cercetare și transfer de cunoștințe!
REȘIȚA – Miercuri, 18 februarie, de la ora 11, la Centrul Universitar UBB din Reșița a avut loc evenimentul „România între șocuri geopolitice și decizii strategice“, avându-l ca invitat special pe Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la University of Oxford și cercetător în domeniul diplomației digitale și al impactului mediului online asupra relațiilor internaționale!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean le-a răspuns celor care acuză majorarea de taxe și impozite locale, impusă de la nivel central! În opinia edilului, cei care sunt nemulțumiți sunt chiar cei care nu-și plătesc aceste taxe și impozite locale!
REȘIȚA – La conferința de presă susținută vineri, 28 noiembrie, managerul Teatrului de Vest Reșița, Florin Ionescu, a anunțat ultima premieră din acest an calendaristic, comedia „Ce să dai, daca n-ai?“, inspirată din textul lui Dario Fo, în regia lui Daniel Bucur!
CARAȘ-SEVERIN – Din cauza neglijenței, cheltuielile suportate de județ pe unele proiecte au atins cote astronomice, deși în teorie ele sunt de doar 2%, în cazul fondurilor structurale. O spune vicepreședintele CJ, Ioan Crina, care încearcă să ia măsuri!
CARAȘ-SEVERIN – Impresionanta cantitate a fost găsită cu prilejul a 8 controale, la firme și persoane fizice, cu sau fără autorizație. E „recolta“ săptămânii, în urma acțiunilor derulate în întreg județul, de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de la structurile municipale și orășenești. Mai ales că, începând de anul acesta, din luna august, au fost interzise și petardele!
REȘIȚA – Campionatul Național Individual Seniori/Campionatul pe Echipe la lupte libere, lupte greco-romane și feminine se va desfășura la finalul acestei săptămâni, la Reșița, care va deveni din nou capitala luptelor românești!
REȘIȚA – Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 15:30, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în zona unui salon unde se efectuau lucrări pentru montarea noului aparat RMN. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, focul a pornit în urma unui scurtcircuit electric, iar încăperea a fost imediat umplută cu fum dens!
REȘIȚA – Aceasta, după ce i-au fost semnalate din nou probleme vizând întreținerea și mentenanța acestora!
OȚELU ROȘU – Alimentele furate au fost găsite în scurt timp în portbagajul unor hunedoreni, care încă erau în orașul de pe Valea Bistrei!
REȘIȚA – Municipiul primește o nouă recunoaștere internațională pentru direcția pe care și-a asumat-o în lupta pentru un viitor sustenabil!
CARANSEBEȘ – Noul transport public electric din Caransebeș a fost ieri în atenția consilierilor locali, după ce pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte privind societatea InterTrans, urmașa Transal Urbis pe parte de transport!
CARAȘ-SEVERIN – În primele șase luni ale acestui an au fost terminate 23 de locuințe, cu 98 mai puțin decât în aceeași perioadă din 2024!
