CARAȘ-SEVERIN – Banii vin în special pentru soluții de digitalizare și de monitorizare și vor ajunge la Caransebeș, Băile Herculane,…
CARAȘ-SEVERIN – Este profeția pe care le-o face Dunca social-democraților, spunând că a preluat județul cu 49% grad de îndatorare, și-l va lăsa, cadou, în octombrie, cu doar 5%. Numai bun de îndatorat…
REȘIȚA – Formația de copii Lupii Argintii a participat recent la primul ei turneu internațional, desfășurat în Serbia, la Pancevo!
MOLDOVA NOUĂ – Investiție de aproape 11 milioane de lei, prin Programul Operațional Regional – POR 2014-2020! Recent a fost semnat contractul cu Electroechipament Industrial SRL, firma care va realiza lucrarea finanțată în mare parte din fonduri europene. „Ţinând cont de costurile actuale pe care le presupune iluminarea oraşului, fapt ce aproape a băgat în faliment multe administraţii locale, în timp ce altele au redus perioada de funcţionare a iluminatului stradal, noi am găsit o variantă optimă, care nu doar…
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Mihai Rohozneanu și Radu Bote vor întâlni vineri, 8 aprilie, de la ora 17:00, formația…
CARAȘ-SEVERIN – După ce și-a lărgit activitatea, trecând macazul și pe deszăpeziri, operatorul județean de apă a reușit, astă iarnă, să curețe omătul pe o treime din banii mâncați de alții în iarna anterioară!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Valul de căldură care se resimte deja în județ va persista, maximele zilei de mâine urmând a se situa, în general, între 33 și 37 de grade!
REȘIȚA – În condițiile în care intersecția din Piața Republicii este blocată, circulația către Stavila a fost deviată, de azi, pe străzile Călărașilor și Pavel Chinezu!
CARAȘ-SEVERIN – Furnizorul de apă potabilă și prestatorul serviciului de canalizare al județului, AQUACARAȘ SA, anunță modificarea prețurilor și tarifelor practicate începând cu 1 iulie 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan ne dă o nouă veste bună din sfera guvernamentală, vizând investițiile în dezvoltarea infrastructurii!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean Ion Mocioalcă a făcut o scurtă radiografie a majorărilor de venituri și facilități impuse odată cu trecerea în noul an, precizând că „susținerea categoriilor vulnerabile și asigurarea echității sociale într-un moment economic foarte dificil reprezintă principalul motiv al intrării PSD la Guvernare“!
DIVICI – În urmă cu puţin timp, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că o persoană s-a rătăcit cu barca pe Dunăre din cauza ceţii din zona localităţii Divici. Acţionează pompierii de la Moldova Nouă şi un echipaj al Poliţiei de Frontieră. Căutările se vor desfăşura cu barca!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful administrativului reșițean vizavi de consilierii sau politicienii care, prin interese ascunse, pun în pericol proiecte importante pentru județ sau pentru localitățile cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!
CARANSEBEȘ – Antrenorul emerit Cristian Dragomir este foarte mulțumit de prestația atleților de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș în anul 2022! Acesta speră ca sportivii care au dovedit că au potențial să primească sponsorizare pentru a putea participa la competițiile din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Împreună cu alte 3 județe, avem șansa să obținem 142 de milioane de euro, pentru 1.700 de kilometri de piste. Județul are felia de 685 de kilometri, pe 50 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – 24 de unități școlare, din cele 33 selectate la nivelul județului, vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a susține elevii și profesorii în procesul de învățare-predare!
REȘIȚA – Petecul la care ne referim este patinoarul amenajat în centrul Reșiței, acolo unde oameni de toate vârstele par a se distra de minune într-o iarnă fără zăpadă. Instalația însă își face treaba și aduce un colț de gheață sub soarele unei „primăveri” prea timpurii!


