CARAȘ-SEVERIN – Sumar bilanț de activitate parlamentară! Cine sunt și ce au făcut cei cinci deputați și doi senatori ai…
REȘIȚA – Oferită de Centrul Universitar UBB din Reșița, într-o atractivă expoziție de mineralogie estetică!
REȘIȚA – Finalul de sezon aduce nu doar meciuri de play-out pentru CSM Reșița, ci și semne clare de întrebare în privința viitorului clubului! Declarațiile antrenorului Leontin Doană și ale team-managerului Vali Ciucur conturează o vară în care deciziile financiare vor cântări mai mult decât ambițiile sportive!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a transmis un mesaj ferm după ședința coaliției de guvernare, subliniind că reprezentanții PSD au participat la discuții cu convingerea că „lucrurile nu mai pot funcționa ca până acum“!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a reluat pregătirea pe terenul din Balta Sărată cu figuri noi, pe care Caon le-a…
REȘIȚA – Anul 2026 a debutat excelent pentru secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița, care a obținut rezultate remarcabile la competiția internațională „Sprint With The Stars”, desfășurată în premieră în România. Ioana Popa a urcat pe podium, clasându-se pe locul al treilea în proba de 50 metri bras, în timp ce Alma Pop a avut o evoluție foarte bună, reușind să ajungă în finala probei de 50 metri liber (fete 14 ani), unde a ocupat locul 4!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Asta urmărește, rezumat în câteva cuvinte, proiectul „Banat Heritage Portal“ derulat în parteneriat de Institutul pentru Cultură Maghiară din Voivodina și Muzeul Banatului Montan!
ZĂVOI – Procurorul de caz a finalizat cercetările în dosarul omorului din luna decembrie, când la un sălaș din zona Săliştea din Vale, în extravilanul localității Zăvoi, doi ciobani s-au luat la harță, în urma conflictului unul dintre ei pierzându-și viața!
CARAȘ-SEVERIN – Din toamnă, la propunerea Primăriei, grădinița cu acest nume nu se mai regăsește în componența rețelei școlare a județului!
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin informează asigurații că eventualele probleme tehnice apărute la nivelul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu afectează accesul la servicii medicale și tratamente!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul comunei Berzasca, Petru Furdui, critică ferm măsurile recente propuse de Guvern, avertizând că acestea riscă să afecteze direct viața comunităților mici și rurale!
REȘIȚA – Reșițeanul Robert Lupu a fost numit în cadrul Comisiei Tehnice a Federației Mondiale de Minifotbal (World Minifootball Federation – WMF), potrivit unui anunț al Federației Române de Minifotbal!
REȘIȚA – După o pauză îndelungată, handbalul feminin juvenil din Caraș-Severin a făcut un pas important înainte odată cu organizarea Campionatului Județean de junioare IV! Competiția a adunat la start mai multe echipe din județ și a demonstrat că interesul pentru acest nivel de vârstă este în creștere, oferind un început promițător pentru viitorul handbalului feminin local!
REȘIȚA – „Pas cu pas, griul comunist dispare din Reșița!“, anunță primarul Ioan Popa, după semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea energetică a trei blocuri-turn din Govândari!
BĂILE HERCULANE – Vila „Livia“, cunoscută istoric drept Vila „Băncii“, unul dintre reperele arhitecturale ale stațiunii Băile Herculane, și-a recăpătat strălucirea de odinioară și va fi redeschisă publicului în primăvara acestui an!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, crede că angajații din administrațiile locale ar trebui incluși în soluție, nu tratați ca o problemă!
CARANSEBEȘ – Adică două truse de chei fixe și tubulare, o drujbă și patru clești, valorând undeva la 2.000 de lei, furate din portbagajul unui autoturism din parcarea unui supermarket din Caransebeș, toate recuperate de polițiști!
CARAȘ-SEVERIN – 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 46.000, au fost aplicate în urma a 150 de controale derulate în cadrul a 70 de acțiuni. Practic a plouat cu acțiuni în zona pădurilor județului, în sfera exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos!
CARANSEBEȘ – „VEȘTI BUNE!!! Vine gazul și la Jupa!”, a titrat primarul Felix Borcean, după ce ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla, a semnat 45 de noi contracte de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, printre care și cel depus de Primăria Caransebeș!
