CARAȘ-SEVERIN – Principalele motive au fost viteza excesivă și depășirile neregulamentare sau riscante. Este scurtul bilanț rutier de weekend prezentat…
CARANSEBEȘ – Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, secția de lupte, a participat în perioada 1-2 noiembrie la Memorialul „George Luca”! La puternica competiție desfășurată la Lugoj au participat 15 cluburi sportive din țară!
REȘIȚA – Asta le-a transmis Flavius Stoican jucătorilor, antrenorul ținând o ședință în vestiar după meci, în care le-a arătat fotbaliștilor faza din care s-a luat golul și ce se putea face pentru a fi evitat!
REȘIȚA – Încă din primele zile ale anului handbaliștii au reluat antrenamentele în vederea abordării play-off-ului de promovare în Liga Națională! Obiectivul echipei nu este neapărat promovarea, dar handbaliștii își propun să câștige fiecare meci în parte!
REȘIȚA – Primul antrenament din 2023 pe care-l vor susține elevii lui Călin Cheregi va fi pe 19 ianuarie, iar…
CARAȘ-SEVERIN – Din total, 15 milioane vor fi alocați drumurilor județene și trei milioane celor comunale. Suma e mai mare decât anul trecut, când județul a primit 13,6 milioane de lei. Însă, chiar și așa, nu reprezintă nici 10% din cât ar fi nevoie pentru o îmbunătățire consistentă a rețelei de drumuri județene și comunale!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN. Optica Reșița, un nume cunoscut și respectat în domeniul sănătății vederii, își desfășoară activitatea de peste 30 de ani, oferind îngrijire și dedicare în comunitatea din Reșița încă din 1993. Ceea ce o face unică și autentică nu este doar longevitatea, ci mai ales pasiunea care stă la baza acestei activități de familie!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea au fost, în mare, obiectele afectate de incendiile din weekend, la care au intervenit pompierii cărășeni!
CARAŞ-SEVERIN – Decizia, aparent bruscă pentru unii, deloc surprinzătoare pentru alții, nu a fost însă una de moment!
CORONINI – Cei de la ADR Vest continuă șirul promovării edificiilor de patrimoniu cu obiectivul cărășean. Este vorba despre un proiect derulat anul acesta, în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Asociația Prin Banat, și care presupune promovarea edificiilor de patrimoniu în a căror restaurare se investesc bani europeni! Acestea sunt prezentate prin ilustrate, zilele acestea venind rândul Cetății Coronini, văzută de ilustratorul Livia Coloji.
CARAŞ-SEVERIN – Iulie a fost prima lună în care numărul lor a trecut de 10 în judeţ şi de 2.000 în toată ţara!
BĂILE HERCULANE – Pentru punerea în valoare a podului de piatră din staţiunea Băile Herculane, obiectiv proaspăt reabilitat, reprezentanţii administraţiei locale au avut mai multe întâlniri cu o companie specializată în iluminatul arhitectural!
SCĂIUȘ – În seara zilei de 5 august, la ora 22.55, polițiștii cărășeni au fost anunțați, prin 112, că un copil de aproximativ un an a fost găsit mort, la Scăiuș!
REȘIȚA – Chiar dacă Reșița a pierdut la limită cu Slobozia, scor 0-1, antrenorul Adrian Mihalcea a lăudat jocul echipei lui Cheregi, mai ales cel din prima repriză!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 5 august, scor 0-1, cu AFC Unirea 04 Slobozia, meci contând pentru etapa I a Ligii 2!
SLATINA TIMIȘ – Componenta podului funcționează invers și, în loc să-l susțină, îl trage în jos. Acesta este motivul pentru care podul nu poate fi reabilitat, fiind necesară o soluție mai costisitoare: demolarea și înlocuirea!
CARAŞ-SEVERIN – Turiştii care ajung în Banatul de Munte sunt invitaţi să viziteze un loc cu totul special, muzeul din satul Gărâna, obiectiv promovat de cei de la Visit Caraş-Severin!
CARANSEBEȘ – Gata cu partea de proiectare și cu alte proceduri mai mult sau mai puțin birocratice în cazul celor cinci clădiri publice din Caransebeș care vor fi renovate energetic prin PNRR!
REȘIȚA – Puține echipe din fotbalul românesc, de la nivelul Ligii 2 și Ligii 3, se pot mândri cu faptul că se pot baza doar pe juniori promovați din propria pepinieră! Conform regulamentului, Reșița trebuie să aibă în permanență în teren doi juniori, unul născut în 2003 și altul în 2005!


