CARAȘ-SEVERIN – Opoziția a decis să mențină ștreangul în jurul bacului, chipurile pentru salvarea acestuia. Dunca le-a urat „succes în…
REȘIȚA – Ședința Consiliului Local va fi convocată astfel încât să nu existe riscul atacării de către Instituția Prefectului a hotărârilor luate!
CARANSEBEȘ – Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, secția de lupte, a participat în perioada 1-2 noiembrie la Memorialul „George Luca”! La puternica competiție desfășurată la Lugoj au participat 15 cluburi sportive din țară!
CARAŞ-SEVERIN – Membrii Federației Sindicatelor Silva vor organiza mâine la sediul Guvernului un miting pentru „salvarea pădurilor aflate în proprietatea statului”. La acțiunea de protest sunt așteptați circa 5.000 de membri de sindicat, inclusiv din Caraş-Severin!
COLȚAN – Zona localității aparținătoare Bocșei, de unde urmează să pornească viitoarea centură a orașului, a fost scena unui nou…
CARAȘ-SEVERIN – În următoarele două săptămâni se va decide cum vor fi împărțiți cei 3 milioane de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – S-a întâmplat ieri în ședința noului Consiliul Local Caransebeș, când s-a discutat numirea unor reprezentanți în Adunările Generale ale Asociaților la societățile din subordinea municipalității!
CARAȘ-SEVERIN – După 35 de ani de închis spitale și vândut policlinici, se constată că sănătatea trebuie să fie mai aproape de oameni. Ne-o spune prof.univ.dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul de Sănătate Publică, deschizătoarea listei liberalilor cărășeni pentru Senat!
REȘIȚA – Timp de două zile cei mai mici copii s-au bucurat de fotbal la o nouă ediție a Kinder Cup Reșița, desfășurată la Colegiul Național „Traian Lalescu”!
CARAȘ-SEVERIN – Iar spițeriile trăiesc din vânzări ca și birtul de lângă, crede Pavel Roșca, șeful farmaciștilor cărășeni!
REȘIȚA – CSM Reșița are un nou coordonator la Centrul de copii și juniori! Este vorba despre conf. univ. dr. Andrade-Ionuț Bichescu, directorul Centrului Universitar UBB din Reșița, deținător al licenței UEFA A, coach educator și lector în cadrul SFA-FRF!
SCĂIUȘ – Cazul copilului găsit fără suflare continuă cu acuzații grave aduse la adresa familiei, de violență în familie, femeia fiind reținută pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă!
DOMAȘNEA – În urmă cu puțin timp, intervenția pompierilor militari cărășeni a fost cerută pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un autoturism, pe DN 6, între localitățile Teregova și Domașnea!
CARANSEBEȘ – A fost o ediție jubiliară în acest an a competiției de old-boys, chiar dacă din cauza caniculei puțini spectatori s-au încumetat să vină la stadionul din Parcul Teiuș. Au răspuns invitației Corvinul, UTA, Poli Timișoara, A.S. Berzasca și două echipe din Caransebeș, în timp ce campioana en-titre, CSM Reșița, a optat probabil pentru meciul de Liga 2 dintre CSM și Slobozia!
CORONINI – Cei de la ADR Vest continuă șirul promovării edificiilor de patrimoniu cu obiectivul cărășean. Este vorba despre un proiect derulat anul acesta, în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Asociația Prin Banat, și care presupune promovarea edificiilor de patrimoniu în a căror restaurare se investesc bani europeni! Acestea sunt prezentate prin ilustrate, zilele acestea venind rândul Cetății Coronini, văzută de ilustratorul Livia Coloji.
CARAŞ-SEVERIN – Iulie a fost prima lună în care numărul lor a trecut de 10 în judeţ şi de 2.000 în toată ţara!
BĂILE HERCULANE – Pentru punerea în valoare a podului de piatră din staţiunea Băile Herculane, obiectiv proaspăt reabilitat, reprezentanţii administraţiei locale au avut mai multe întâlniri cu o companie specializată în iluminatul arhitectural!
SCĂIUȘ – În seara zilei de 5 august, la ora 22.55, polițiștii cărășeni au fost anunțați, prin 112, că un copil de aproximativ un an a fost găsit mort, la Scăiuș!
REȘIȚA – Chiar dacă Reșița a pierdut la limită cu Slobozia, scor 0-1, antrenorul Adrian Mihalcea a lăudat jocul echipei lui Cheregi, mai ales cel din prima repriză!


