CARAȘ-SEVERIN – Violența și agresivitatea își spun cuvântul în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, astfel că a crescut numărul tâlhăriilor și…
REȘIȚA – Nu, nu este vorba despre doi pugiliști rătăciți prin munți, ci despre două patrupede găsite dezorientate printre mașini și oameni, în zona Jandarmeriei cărășene!
CARANSEBEŞ – Deși trebuia inaugurată de mulți ani, uzina realizată pe fonduri europene de AquaCaraș ar putea fi pusă în funcțiune de abia acum! Subiectul a fost pus în discuție la dezbaterea de la Caransebeș, prilejuită de prezentarea noului proiect european de introducere a rețelelor de apă și canalizare în județ, în valoare de peste 200 de milioane de euro!
ADVERTORIAL. Motocoasele sau mașinile de tuns cu fir, care taie verdeața cu ajutorul unor linii de plastic care se învârt, pot tăia până la marginile unor copaci, trepte și pietre!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul deputat cere impresionanta sumă după ce a fost ținută în condiții pe care le consideră inumane, plus…
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș va juca miercuri, 17 august, de la ora 17:30, cu AFC Voința Lupac în Cupa României, pe stadionul Gloria!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În șase zile, pădurile din județ au generat amenzi contravenționale de 65.000 de lei și confiscări de peste 175 de metri cubi de masă lemnoasă!
CARANSEBEȘ – Polițiștii din municipiu au reușit să-l identifice și să-l rețină, luni, pe bărbatul de 28 de ani din Caransebeș care, în noaptea de 7 spre 8 aprilie ar fi sustras mai multe bunuri din scara unui bloc!
REȘIȚA – … sau, mă rog, pe-o șină! Cam așa începe povestea urbană despre cum să parchezi gratis în inima Reșiței, fără să lucrezi în administrația publică sau să ai legitimație de handicapat!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului s-a declarat deschis dialogului și propunerilor constructive ale opoziției. Asta chiar dacă, după experiențele de până acum, a ajuns să vadă opoziția aidoma unui bocanc foarte mic, care te bate până se așază din mers. Și consideră că în forul județean există doar două forțe, celelalte fiind mici apendice!
MOLDOVA NOUĂ – Partener al Universității de Vest (UVT), ONG-ul continuă monitorizarea stării mediului din zona Clisurii. Asta deoarece situația nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani și nu se dorește ca starea de fapt actuală să se perpetueze pe viitor!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentele s-au produs aseară pe DN 58A, între localitățile cărășene Ezeriș și Soceni, și pe strada Hațegului din Oțelu Roșu, informează pompierii cărășeni!
BOCȘA – Un accident de circulație produs în această după-amiază la Bocșa a fost anunțat la 112. Din spusele apelantului, ar fi vorba despre două victime, fiind implicate patru autoturisme!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a semnat astăzi contractul de finanțare pentru două blocuri cu șase apartamente. Valoarea investiției este 5,3 milioane lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 31 de luni!
REȘIȚA – An de an, cei ce îşi amintesc de deţinuţii politici anticomunişti şi de victimele dictaturii sunt tot mai puţini, chiar dacă numărul celor care beneficiază direct de pe urma sacrificiilor acestora nu este chiar neglijabil. Surprinde însă scăderea interesului societăţii civile pentru subiect, dar mai ales lipsa lui în rândul tinerilor!
REȘIȚA – Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină pentru asanarea unei bombe de aruncător, calibru 120 milimetri, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7 din municipiul Reșița!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au de azi la dispoziție un nou mod, simplu și ușor, de a-și achita taxele și impozitele locale, amenzile sau alte taxe diverse către primărie (urbanism, stare civilă, evidența populației, etc)!
CARAŞ-SEVERIN – Bîrsăşteanu Imaging Solutions, o clinică privată de imagistică (RMN) și tomografie computerizată (CT), oferă cărăşenilor servicii de imagistică medicală în orașul Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit statisticilor la nivel de județ, la sate, bătaia de acasă e din ce mai ruptă din Rai, în vreme ce faptele raportate în mediul urban sunt în scădere!
