REȘIȚA – Performanța a fost realizată la Campionatul European din Cehia, de la Podebrady! Mihăilă a reușit un nou record…
REȘIȚA – Pentru a o putea scoate, salvatorii au intrat pe fereastră, la primul etaj al unui bloc din Reșița!
REȘIȚA – Sprinterul Cristian Roiban, de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, a cucerit medalia de argint în proba de 100 de metri din cadrul Campionatelor Naționale de atletism, desfășurate la Cluj-Napoca! Un loc IV a obținut și Daria Grigoroiu în proba de 100 de metri garduri, care a fost foarte aproape să urce pe podium!
REȘIȚA – 4676 de noi corpuri de iluminat vor fi montate pe stâlpii existenți, iar iluminatul va fi extins cu 24 km. De asemenea, vor fi implementate noi tehnologii care vor aduce reduceri consistente ale cheltuielilor pentru iluminatul stradal!
REȘIȚA – Aseară, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un…
MUNTELE MIC – Deși pe Muntele Mic amatorii de schi au la dispoziție cea mai lungă nocturnă din România, administrația de la Turnu Ruieni continuă să nu înțeleagă ce înseamnă proiectul de dezvoltare turistică propus de cei de la weSKI!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – „Crucea de pe Dealul Crucii“, cunoscută și drept „Crucea lui Herglotz“, a fost sfințită în 29 iunie 1874!
CARANSEBEȘ – Aflat în ultimele zile la conducerea spitalului din Caransebeș, managerul demisionar Adrian Dumbravă a prezentat alte secții reabilitate cu fonduri din bugetul unității spitalicești. Și nu puține, după cum a precizat Dumbravă, ceea ce a făcut ca la ORL și Dermato-Venerologie condițiile, care nu erau chiar proaste nici înainte, să fie acum excelente!
CORNEREVA – Prezent la încheierea proiectului microhidrocentralei de la barajul Poiana Ruscă, prefectul Ioan Dragomir a declarat că se așteaptă ca și cel de la Cornereva să fie, în sfârșit, finalizat!
REŞIŢA – În timp ce topografii îi măsoară perimetrul, administratorul judiciar îi prezintă rezultatele economice!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful administrativului județean a concluzionat această necesitate după ultimele zbateri ale opoziției cărășene, care a demonstrat că poate întoarce spatele intereselor cetățenilor!
CARAŞ-SEVERIN – Printre stropii de ploaie, o nouă acţiune de voluntariat marca Acasă în Banat a avut loc recent la Valeapai. Pregătirile pentru Color the Village de la începutul lui iunie sunt în toi, spun reprezentanţii asociaţiei!
SICHEVIȚA – Nu este jurnal de călătorie, ci o parte din proiectele aflate în vederile Primăriei Sichevița. Proiecte despre care am discutat cu primarul Ilie Jurca, astfel aflând despre obiectivele momentului în comuna de pe Clisură!
REȘIȚA – De câteva zile, traficul în zona sensului giratoriu din zona Intim se desfășoară și mai greoi din cauza lucrărilor ajunse în acest punct. În paralel, pe podul din apropiere, au început lucrările și pe al doilea sens de circulație. Adică și mai mult disconfort, însă semn bun că lucrările avansează!
VEST. Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarum profesorului Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016.
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat cu scorul de 3-0 finala Campionatului Național U19 în fața lui ACS Kinder Constanța, partidă disputată azi la Centrul Național de Fotbal Buftea!
REŞIŢA – Cum era şi firesc, câştigătorii concursului de educaţie contabilă au fost recompensaţi… financiar!
CARAȘ-SEVERIN – Birul care arde conductele de utilități ce trec pe sub drumurile județene – pornind în cel mai fericit caz de la 240 de lei pe an – a trebuit votat la pachet cu toate taxele de la Direcția de Drumuri Județene. De ce? Pentru că altfel ar fi rămas paralizată încasarea tuturor taxelor direcției!
REȘIȚA – Încă o misiune pirotehnică a fost derulată de salvatorii cărășeni în municipiul Reșița!
