REȘIȚA – Un teren cu situație incertă, revendicat de Casa de Pensii, frânează eforturile OncoHelp de a deschide un spital…
BĂILE HERCULANE – Sub titulatura „INVESTIM, NU CHELTUIM banii europeni”, cei de la ADR Vest dau ca exemplu pozitiv refacerea Podului de Piatră din Herculane!
REȘIȚA – Perspective hunedorene și reșițene, exprimate în cadrul unui dublu eveniment găzduit de Salonul de Artă și Industrie!
REŞIŢA – Între 17 și 20 octombrie, Cartel Alfa organizează mitinguri în țară, la care participă opt lideri din județul Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Pentru regizorul Octavian Iacob, ultimii patru ani au însemnat multă muncă și multe sacrificii pentru a-și duce la…
MERCINA – Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Prima ediție a Reșița Cup la gimnastică artistică a avut loc la finalul săptămânii trecute și a fost organizată de Clubul Sportiv Școlar Reșița, Clubul Sportiv Municipal Reșița și Asociația Reșițeană de Gimnastică Artistică!
REȘIȚA – Luptătorii de la CSM Reșița și CSȘ Reșița au cucerit două medalii de aur și două de bronz la Cupa României U20, ce a avut loc în perioada 12-14 aprilie, la Călărași!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
REȘIȚA – Albanezii au un vechi proverb care spune să-ți numeri degetele după ce dai mâna cu un grec; versiunea sa de început de secol XXI ar trebui să fie cu un chinez, așa cum poate să ne confirme Vladimir Putin după recenta vizită a lui Xi Jinping!
REȘIȚA – Pregătirile pentru târgul de flori și de Florii, care va începe vineri în centrul Reșiței, au demarat luni. Oamenii primăriei au început să amplaseze chioșcurile din lemn și să monteze scena. Sunt așteptați comercianții de flori, iar scena va găzdui atât concertele unor nume cunoscute ale muzicii românești, cât și programe artistice susținute de elevii școlilor din oraș!
REŞIŢA – Peste 800.000 de euro este suma care urmează să fie bugetată de administraţia locală în vederea achiziţiei altor active aflate în proprietatea societăţii UCMR SA, în insolvenţă!
CARANSEBEȘ – Vila din cartierul Teiuș va funcționa ca centru de zi pentru persoanele vârstnice, grație unui proiect european al Primăriei Caransebeș în valoare de peste 5,2 milioane de lei, fără TVA, contribuția din bugetul local fiind de peste 1,6 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a obținut un punct important în confruntarea cu CSM Jiul Petroșani, din prima etapă din play-out! Scorul final a fost 1-1: Bogdan Matei a înscris din penalty pentru Jiul, iar golul cărășenilor a fost înscris de Teka Ebenezer!
LUPAC – Formația din Lupac a pierdut pe teren propriu, scor 1-4, jocul cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, în prima etapă din play-out! Unicul gol al Voinței a fost înscris de Urdea, iar Danci a ratat o lovitură de la 11 metri!
REȘIȚA – Sportivul reșițean Deian Sorescu a reușit să obțină argintul la Campionatul de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat la Bistrița!
CARAȘ-SEVERIN – Duminică dimineață, cota de inundație a fost depășită pe râul Ciclova, la Vrăniuț, cu 13 cm, alte 11 cursuri de apă depășind cota de atenție. Iar avertizările hidrologice de fenomene periculoase au fost prelungite!
REȘIȚA – Scrie cu tristețe o reșițeancă, pe o rețea de socializare, după ce casa în care locuia cu familia a fost mistuită de flăcări, în vreme ce județul era cuprins de inundații!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 1 aprilie, cu scorul de 1-0, partida cu CS Crișul Chișineu Criș, din prima etapă a play-off-ului Ligii 3, din Seria a VIII-a!





