REȘIȚA – Cu fiecare expoziție, Maia Truțulescu evoluează complex de la copilărie spre adolescență. N-o spunem noi, ci prof. Gabriel…
REȘIȚA – E vorba despre viitorul eveniment dedicat absolvirii studiilor universitare de licență în Centrul Universitar UBB din Reșița!
REȘIȚA – După finalizarea intervențiilor de modernizare, unitatea de învățământ situată în Govândari, pe Aleea Mărghitaș Nr. 5, a fost recepționată miercuri, chiar de Ziua Învățătorului. Lucrările, funcționale și structurale, interioare și exterioare, au vizat toate cele trei corpuri, școala, atelierul și sala de sport care au fost modernizate integral!
REȘIȚA – Proiectul ar putea primi fonduri nerambursabile din două surse: ADR, respectiv Ministerul Turismului. Am reținut asta din declarația primarului Ioan Popa, conform căruia ADR va contribui cu 16 milioane de euro, întrucât domeniul schiabil este cuprins în bugetul pentru turism!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit Poliției județului, în primele nouă luni ale acestui an, celor 388 de cărășeni care erau expuși acestui…
REŞIŢA – Ce face diferenţa între nea Spirache de la prefectură şi candidatul Spiridon Necşulescu? Bănetul unchiului Tache, moştenit de nea Spirache după ce fra-su’ a murit în naufragiul vaporului cu care pornise spre Ierusalim!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre o rețea care aducea în țară, oficial, migranți cu avize de muncă, pentru a-i duce de fapt în spațiul Schengen!
REŞIŢA – Exponatul acestei luni la muzeul reşiţean este o fotografie alb-negru de dimensiuni 17×12,5 cm, reprezentând Casa Markovsky din Reşiţa, în a doua jumătate a secolului al XX-lea!
REȘIȚA – CSM Reșița a primit zilele acestea licența pentru Liga 2, pentru sezonul competițional 2024/2025! În ultima perioadă, conducerea și staff-ul administrativ de la CSM Reșița au întocmit toată documentația necesară pentru ca formația din Valea Domanului să obțină licențierea pentru a evolua și din sezonul 2024/2025 în Liga 2!
CARANSEBEȘ – Memorialul „Adalbert Batkai’’ la judo a avut loc la Lugoj, iar sportivii legitimați la Energetica CSM Caransebeș au reușit o nouă performanță notabilă! Aceștia s-au clasat pe primul loc la toate categoriile de vârstă la care au participat!
CARAȘ-SEVERIN – Edificiul vechi de peste trei veacuri a fost surprins într-o lucrare realizată de pictorul Lucian Popovici!
CARAŞ-SEVERIN – E singurul parametru înregistrat, după două luni, de staţia de monitorizare a calităţii aerului!
CARAŞ-SEVERIN – La peste 1 milion de lei se ridică costul lucrărilor de racordare la reţeaua de canalizare. Pentru copiii din comună, edilul va amenaja şi piste pentru biciclete!
REȘIȚA – Ediția a treia a festivalului va avea loc în perioada 16-24 iunie. Alătură-te echipei! Teatrul de Vest îi anunță pe cei doritori să dea o mână de ajutor la reușita evenimentului că se pot înscrie pentru asta la adresa de e-mail [email protected]. Trimite câteva informații despre tine și datele tale de contact la această adresă și pregătește-te să faci parte din echipa festivalului!
CARAŞ-SEVERIN – În ariile protejate din Parcul Naţional Cheile Nerei se estimează că mai trăiesc doar 3 perechi de şoimi călători, specia fiind atent monitorizată de activiştii de mediu de la WWF România!
REȘIȚA – Proiectul „Sănătate prin înot, ajuns la cea de-a III-a ediție, este inițiat de Primăria Municipiului Reșița și s-a desfășurat sâmbătă, 27 mai, la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster’’!
ANINA – Trei sportive legitimate la Sport Star Anina au reușit să cucerească medalii la competiția desfășurată la Oradea!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 27 mai, cu scorul de 5-0, partida retur cu ACSO Filiași, din semifinala barajului pentru promovarea în Liga 2! După 2-2 în tur, băieții lui Călin Cheregi au reușit să se impuna fără nicio emoție, grație golurilor înscrise de Aboubacar Gakou (minutul 20), Bogdan Szijj (minutul 33), Marian Drăghiceanu (minutul 45) și Sebastian Velcotă (minutele 70 și 84)!
REŞIŢA – A fost tema conferinţei susţinute vineri la Centrul UBB de către prof. univ. Mircea Miclea. În plină grevă a profesorilor, Reşiţa a primit vizita a doi foşti miniştri ai Educaţiei în cadrul unui eveniment moderat de Daniel Funeriu!
