REȘIȚA – Pompierii din cadrul ISU Caraș-Severin s-au antrenat alături de echipa de fotbal american Reșița Locomotives!
CARAȘ-SEVERIN – Încă de zilele trecute se vorbea despre finalizarea lucrărilor de reparații pe drumul județean Reșița-Târnova, urmând reluarea lucrului pe Răcășdia-Vrăniuț. De altfel, acest lucru s-a întâmplat miercuri, 19 iunie, când, după finalizarea reparațiilor pe Reșița-Târnova, utilajele au început să fie mutate, pentru ca de astăzi lucrările să poată continua pe Răcășdia-Vrăniuț!
REȘIȚA – La finalul Campionatului Național de lupte pe plajă, Reșița a reușit să califice doi sportivi la Campionatul European ce se va desfășura la Timișoara! De asemenea, la U13, Andrada Dință și-a păstrat și în 2024 titlul de campioană națională la lupte pe plajă, titlu ce-l obține de cinci ani încoace!
CARAȘ-SEVERIN – Ediția a V-a a Cupei „Laura Rus” la fotbal a fost o reușită, iar banii obținuți din acest eveniment vor fi donați pentru o cauză nobilă!
CARAȘ-SEVERIN – Sportivii de la Muncitorul Reșița, Energetica Caransebeș și CS Oțelu Roșu au reușit să urce de multe ori…
REȘIȚA – Deputatul social-democrat cărășean a depus un amendament la Legea bugetului de stat pentru anul 2023, pentru plata datoriilor Spitalului Județean de Urgență din Reșița, cifrate undeva la 14,6 milioane de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Valul de căldură care se resimte deja în județ va persista, maximele zilei de mâine urmând a se situa, în general, între 33 și 37 de grade!
REȘIȚA – În condițiile în care intersecția din Piața Republicii este blocată, circulația către Stavila a fost deviată, de azi, pe străzile Călărașilor și Pavel Chinezu!
CARAȘ-SEVERIN – Furnizorul de apă potabilă și prestatorul serviciului de canalizare al județului, AQUACARAȘ SA, anunță modificarea prețurilor și tarifelor practicate începând cu 1 iulie 2024!
ROMÂNIA. De zile bune ne tot “antrenăm” să-i spunem la revedere lui Ciucă și “specialiștilor” lui. La cât de “bun” prim-ministru a fost Ciucă, este posibil ca la fiecare anunț despre demisie să fi început strângerea efectelor personale (tancuri, soldăței de plumb, tunuri și avioane … toate de jucărie) din biroul său, de la Palatul Victoria și de tot atâtea ori, până la finalul aceleiași zile … să le reașeze pe locul inițial, ca în prima zi de lucru!
VALEAPAI – Mica așezare din comuna Ramna a prins culoare în cele trei zile ale Color the Village (Colorează Satul)!
LĂPUȘNICU MARE – Peste 150.000 de euro, câștigați anual de Primăria Lăpușnicu Mare din fondul forestier. Este vorba despre o subvenție pe care primăria o primește după ce cam 40% din pădurile comunei au fost introduse într-un program de regenerare naturală timp de zece ani!
CARANSEBEȘ – Sportivul caransebeșean Lucian Ștefan a cucerit prima sa medalie la seniori, la Campionatele Internaţionale de atletism ale României. Lucian este legitimat la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Apele au intrat în mai multe garaje dintr-un bloc de pe strada Făgărașului. Codul roșu emis pentru această după-amiază, vizează în județul nostru: Reșița, Bocșa, Berzovia, Doclin, Târnova, Ramna, Ezeriș, Ocna de Fier!
REȘIȚA – Perechile Marius Pădurean – Adelina Stanciu şi Bogdan Kostner – Andreea Dumitru au fost premiate de către Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin pentru rezultatele deosebite obținute!
CARAŞ-SEVERIN – Însă serviciile de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor vârstnice şi dependente din judeţ sunt slab dezvoltate!
CARAȘ-SEVERIN – Noii campioni județeni au declanșat bucuria după ultima etapă. Slatina Timiş a câștigat cu scorul de 14-2 cu Foresta Armeniş în ultimul meci din acest campionat. ACS Slatina Timiș va juca barajul pentru promovarea în Liga 3 cu CSO Turceni în dublă manșă. Turul va fi pe 17 iunie în deplasare, iar returul se va disputa pe 24 iunie, la Slatina-Timiș!
CARANSEBEȘ – Asta a spus primarul Felix Borcean, după ce și-a tras adjunctul a treia oară pe linie moartă, precizând totodată că liberala Andra Pleșa era mai îndreptățită să ocupe această funcție!
CARAŞ-SEVERIN – Conform datelor cuprinse în „Masterplanul regional de servicii de sănătate Regiunea Vest“ publicat, zilele trecute, de Ministerul Sănătăţii, judeţul nostru înregistrează cele mai mari deficite atât în ceea ce priveşte personalul medical, cât şi de cabinete medicale pentru asistenţă primară, cabinete stomatologice şi farmacii, îndeosebi în mediul rural!
