CARAȘ-SEVERIN – Sindicaliștii din Poșta Română nu s-au lăsat intimidați de administrația companiei și au oprit lucrul chiar de 1…
REȘIȚA – Astăzi, Societatea Transport Urban Reșița a fost vizitată de o delegație a Federației Transportatorilor Urbani, Suburbani și Metropolitani din România. Evenimentul s-a desfășurat în prezența primarului Reșiței, Ioan Popa, și a Președintelui Federației, Liviu Neag!
OȚELU ROȘU – Hoțul a trezit suspiciunea localnicilor pentru că a făcut zgomot și a aprins lumina, la 3 dimineața, în lăcașul de cult!
REŞIŢA – Cei ce trec pragul Muzeului Banatului Montan au ocazia de vedea expuse nouă brăţări din bronz descoperite întâmplător la Pojejena, acum mai bine de 30 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – O femeie de 69 de ani, pasageră într-o remorcă neînregistrată în circulație, a sfârșit tragic sâmbătă, în urma…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Prima competiție organizată de clubul Mundo în 2025 a fost Kinder Cup Măureni, turneu de fotbal care s-a adresat copiilor născuți în anul 2018 și mai mici! Au participat echipe de copii de la cluburile AS Recaș, Frontiera Drobeta Turnu Severin, CSM Deva, Viitorul Jimbolia, UTA Arad, CSȘ Bega Timișoara, CSC Dumbrăvița, CS Giroc și Mundo!
REȘIȚA – Campionatul Național de karate WUKF pentru copii s-a desfășurat în weekend la Cheile Grădiștei, cu o participare de 580 de sportivi, de la 56 de cluburi!
REȘIȚA – 40 de copii vor putea frecventa, din toamnă, cea mai modernă unitate de învățământ antepreșcolar din Reșița!
REȘIȚA – Așteptarea suporterilor rossoneri a luat sfârșit! Începând de ieri, 28 martie, au fost puse bazele „Asociației Toți Pentru Metalul Reșița”!
REȘIȚA – Sportiva Slageana Radosavlevici, de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița, a fost convocată la echipa națională de junioare, la categoria de vârstă 2006-2007!
CARAȘ-SEVERIN – Cercetările oamenilor legii vizează folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, tăierea și furtul de arbori din fondul forestier național!
CARANSEBEȘ – Dacă altădata, la împărțirea banilor, se mai ciondăneau, ieri, aleșii locali din Caransebeș au votat aproape fără probleme alocarea a 350 de mii de lei pentru Episcopia Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – Miniștrii PNL de la Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul Energiei, Adrian Veștea și Sebastian Burduja, au semnat Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin, derulate în cadrul programului “Anghel Saligny”, inițiat de către Partidul Național Liberal!
CARAȘ-SEVERIN – Mișcarea Populară a rupt protocolul cu social-democrații, lucru care însă nu înseamnă că PMP va vota altfel decât PSD, după cum mărturisește șeful PMP Caraș-Severin!
OȚELU ROȘU – Un astfel de titlu ar putea primi, la ora actuală o fotografie de grup, având combinatul de la Oțelu Roșu în centru!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a făcut o scurtă radiografie a celor mai recente nelegalități înregistrate pe drumurile publice!
CARAŞ-SEVERIN – În ziua de 3 aprilie 2024, în orașul Swansea din Țara Galilor, va avea loc ceremonia oficială de numire!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă ani de zile s-a tot vorbit despre drumuri care mai de care mai importante, șeful județului spune că a găsit rafturile de proiecte goale, deși ele trebuiau pregătite din timp!


