Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a făcut o scurtă radiografie a celor mai recente nelegalități înregistrate pe drumurile publice!

Primul caz prezentat este cel al unui cetățean ucrainean de 34 de ani, surprins la volanul unui autoturism, pe Bulevardul Muncii din Reșița, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 0.47. Omul consumase alcool, lucru dovedit de etilometru, aparatul indicând un rezultat de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, iar bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.“, informează Poliția județului.

În aceeași noapte, la ora 23.10, autoturismul condus de alt bărbat, de 51 de ani, din Zăvoi, a fost tras pe dreapta pe strada Oțelarilor din Oțelu Roșu. Testarea cu etilometrul a indicat un rezultat de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, omul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agent de securitate la o societate comercială. Și el a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, acestuia fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „În acest caz vor fi dispuse măsuri legale prevăzute de Legea nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, în vederea retragerii atestatului de pază. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.“, precizează sursa citată.

Și tot din orașul de pe Valea Bistrei, polițiștii au prezentat isprava unui bărbat de 46 de ani din Oțelu Roșu, surprins de polițiști conducând un autoturism pe strada Republicii din oraș, miercuri, 27 martie, în jurul orei 16.30. „La verificarea documentelor s-a stabilit că acesta nu deținea asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto valabilă, fiind expirată din 2023. De asemenea, avea aplicate pe geamurile mașinii folii neomologate. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 2.485 de lei, fiind aplicate măsurile complementare de retragere a certificatului de înmatriculare și de ridicare a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare. Bărbatul a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri și nu au fost găsite substanțe interzise la deținere.“, precizează Poliția județului, vizavi de acest caz.

Miercuri, la ora 19.30, la Pojejena, a fost tras pe dreapta un tractor agricol care tracta o remorcă. La volan era un bărbat de 37 de ani, din localitate, care nu le-a putut prezenta oamenilor legii documentele necesare, constatându-se că tractorul și remorca nu figurau înmatriculate sau înregistrate în circulație. Și în acest caz polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.

Tot miercuri, la ora 12.50, autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani a fost oprit pentru control pe strada Spitalului din Reșița. „Acesta a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive. Rezultatul testării a fost 0 în cazul consumul de alcool, rezultând însă suspiciuni în cazul consumului de substanțe psihoactive. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice. Polițiști continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.“, se arată în comunicatul remis redacției.

JCS-A.M.